Maria Alehina, membra grupului Pussy Riot eliberată luni din închisoare în virtutea unei recente legi de amnistie, a apreciat că aceasta nu este un act umanitar, ci face parte din cadrul unei "acțiuni de comunicare" a Kremlinului. "Este o profanare", a mai spus Alehina.
Membra Pussy Riot a denunţat legea de amnistiere în virtutea căreia a ieşit, luni, din închisoarea Nijni Novgorod.
"Eu nu cred că este vorba despre un gest uman, ci mai degrabă despre o acţiune de comunicare", a declarat tânăra în vârstă de 25 de ani pentru postul de televiziune Dojd, potrivit Mediafax.
"În primul rând, nu cred că e amnistie, aceasta este o profanare", a apreciat ea, denunţând o lege care nu vizează "nici 10%" dintre deţinuţi și de care nu profită majoritatea mamelor și gravidelor condamnate pentru fapte grave și foarte grave. "Dacă aş fi avut de ales, aş fi refuzat", a adăugat ea.
Legea privind amnistia, în virtutea căreia Maria Alehina a fost eliberată, a fost votată miercuri de Duma de Stat cu prilejul jubileului de 20 de ani de la adoptarea Constituției. În baza acestei legi pot fi eliberate persoanele cele mai vulnerabile social, inclusiv femeile, minorii, mamele, cei condamnați pentru prima dată la pedepse mai mici de cinci ani, pentru infracțiuni fără violență.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News