Maria Chideanu, eleva din București pe care au vrut-o toți antrenorii de la Vocea României. Tudor Chirilă a fost blocat / video

Maria Chideanu. Captură video: Facebook/Vocea României
Maria Chideanu. Captură video: Facebook/Vocea României

Maria Chideanu, în vârstă de 17 ani, a uimit jurații de la Vocea României. Tânăra a reușit să întoarcă toate scaunele cu piesa „Cabaret”.

Maria Chideanu, o elevă în vârstă de 17 ani din București, a impresionat jurații de la Vocea României. Tudor Chirilă, Irina Rimes, Smiley, Horia Brenciu și Theo Rose s-au luptat pentru a o avea în echipa lor.

„Așa cum poți vedea, noi ne-am întors primii, iar Tudor nu poate vorbi”, a spus Theo Rose.

„Asta nu înseamnă că nu poate să te ia în echipa lui, doar nu poate să vorbească”, a precizat Irina Rimes.

„El nu poate vorbi, dar eu pot să îi spun niște lucruri. M-ai rănit foarte tare în momentul în care te-am văzut pe stradă. Eu ți-am făcut cu mâna, dar tu nu mi-ai făcut înapoi. M-ai rănit foarte tare. Altădată te-am mai văzut când te plimbai cu trotineta electrică, la fel, te-am salutat, dar tu nu”, a declarat concurenta.

„E soarta! Dacă te-ai întâlnit de două ori cu el și n-ai avut chimie deloc și a treia oară nu poate să vorbească, asta e soarta”, a adăugat Irina Rimes.

„Sunt sigură că de acum o să mă salute”, a precizat Maria Chideanu.

„Vrei să spui ceva și nu poți? Nu cred, vrea să spună ceva. E roșu ca racul pentru că nu poate să vorbească”, i-a spus Irina Rimes lui Tudor Chirilă.

„Maria, eu sunt aici pentru a căuta talente, pentru a căuta artiști să devină șmecheri. Am și reușit de câteva ori. Rata de succes în industria muzicală din lume este de 10%. Arăți bine, ești tupeistă, eu cred că am putea să facem treabă foarte bună împreună”, a spus Smiley.

„Maria, eu cred că deja ești șmecheră. Mi se pare că ești un personaj. Ești foarte vie, foarte mișto și mi-ar plăcea mult să mai avem o nebună în echipă. Noi suntem doi nebuni. Dacă vrei să fii a treia, noi te invităm să lucrăm împreună. În ceea ce ține de musical, eu ți-l recomand cu mare drag pe Horia care are deja multă experiență în zona asta”, a precizat Theo Rose.

„Sunt foarte impresionat de tine. Maria este de un an jumătate eleva Academiei de Arte Horia Brenciu”, a adăugat Horia Brenciu.

Deși Tudor Chirilă nu a putut vorbi, juratul i-a scris pe o foaie Mariei motivul pentru care ar trebui să-l aleagă.

Cu toate acestea, concurenta a ales să meargă mai departe alături de Horia Brenciu și Theo Rose.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel