Maria Ciobanu, în vârstă de 83 de ani, și-a făcut testamentul.
Maria Ciobanu nu vrea ca, după trecerea ei în neființă, cei trei copii să se certe pe avere. Așa că, și-a făcut testamentul și a stabilit ce le va reveni lui Ionuț Dolănescu, Leontinei și Cameliei.
Un apropiat al artistei a declarat că „dânsa a văzut multe la viața ei și știe că principalul motiv de ceartă între neamuri sunt banii. Chiar și între frați. Tocmai de aceea, ea a vrut ca totul să fie clar încă de pe acum. A stabilit cu fiecare dintre ei ce va primi.”
Prin urmare, sursa spune că „Ionut va rămâne cu vila din America, printre altele.”
De asemenea, „bijuteriile vor rămâne surorilor, Leontina și Camelia. Doamna Maria a pus condiție ca fetele să nu le vândă. Ținutele populare, la fel.”
„Apartamentele le-a împărțit între nepoți. Drepturile pentru melodii se vor împărți în mod egal. Așa, toată lumea este mulțumită, iar dânsa are certitudinea că frații nu vor avea de la ce să se certe”, a mai spus apropiatul artistei pentru Playtech.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu