Maria Ghiorghiu: De mic copil știam că sunt altfel. Părinții ziceau că inventez. De fapt...

Maria Ghiorghiu
Maria Ghiorghiu

Maria Ghiorghiu a scris un mesaj atipic pe blogul său.

„Au trecut 22 de ani de când iubita mea Mamă nu mai este printre noi și 21 de ani de când dragul nostru Tată nu mai este printre noi. A fost nevoie ca ai mei părinti să meargă la Ceruri, pentru ca eu să răspund chemării Lui Dumnezeu și a Maicii Domnului.

Cât timp erau în viață, nu băgam în seamă toate câte vedeam și auzeam; spuneam că-s gândurile mele sau că sunt întâmplări.  La Sfânta Biserică, mergeam doar la PAȘTI și la CRĂCIUN, și-atunci stăteam maxim 10 minute.

Când BUNUL DUMNEZEU a hotărât să-mi ia de lângă mine Părintii trupești, toată iubirea și dragostea mea, tot sufletul meu, toate le-am dăruit Prea Sfintei Treimi și Prea Curatei Fecioare Maria.

Abia atunci mă întorsesem cu faţa spre Dumnnezeu și spre Împărăteasa Cerului și a Pământului, din nefericire pentru mine, pentru purtarea mea de până atunci.

De mic copil știam că sunt mai altfel decât ceilalți copii, dar nu înțelegeam ce se petrece. Părintii mei, Dumnezeu să-i odihnească în pace, ziceau că inventez și că nu e adevărat ce spun; iar când se adevereau, mă întrebau cu uimire, cum de am știut? Iar eu le răspundeam râzand: așa am știut eu; am ghicit. Dar, de fapt, era PUTEREA DUHULUI SFÂNT asupra mea și mila Maicii Domnului.

Iar anii s-au scurs, eu am plecat la școli și astfel am stat prea puțin cu Părintii pe acasă; nu am avut suficient timp ca să stăm împreună. Iar când credeam că vom avea tot timpul din lume, Mama și Tata au plecat din astă Lume.

Dar dacă ei nu plecau, cu siguranță că astăzi eu nu mai scriam aici pe BLOG din TAINELE și MINUNILE LUI DUMNEZEU și a MAICII DOMNULUI. Toate au un preț pe Lumea aceasta. (...) Mi s-au arătat în vis de multe ori. Mă rog pentru ține Mama și Tată, mă rog pentru frații mei și pentru toți cei dragi care nu mai sunt printre noi. Dumnezeu și Măicuța Domnului să va odihnească în pace!

Așadar, nu-mi rămâne, fraților, decât să vă rog să aveți grijă de părinți oricât de departe v-ați afla; sunați-i mereu, spuneți-le cât de mult îi iubiți și cât de dor vă este de ei”, a scris, recent, Maria Ghiorghiu pe blogul ei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel