Maria Grapini, incident pe aeroportul Timişoara: Doamne ajută că am ajuns!

Maria Grapini
Maria Grapini

Maria Grapini a trecut prin momente nu tocmai plăcute pe aeroportul din Timişoara.

Europarlamentarul român Maria Grapini a trecut prin momente nu tocmai plăcute pe aeroportul din Timişoara. După ce a constatat că bagajul său nu se află pe bandă, fiind rătăcit cine ştie pe unde, Maria Grapini a descoperit că nu are cui să reclame acest lucru, neexistând un birou de bagaje pierdute. Situaţie cât se poate de deranjantă pentru orice pasager care se trezeşte fără bagaj şi trebuie să întrebe în stânga şi în dreapta ce se întâmplă. Iată ce a povestit Maria Grapini:

"Ce să zic? Doamne ajută că am ajuns! Evident, bagajul nu a ajuns! Vreau să-l declar pierdut dar nu găsesc unde! Găsesc un vameș şi-l întreb: răspunsul - ieșiți afară și mergeți la un birou! Îi arăt că pe petetele de lângă banda de bagaje scrie să nu ies dacă mi s-a pierdut bagajul! Îmi răspunde sec:atunci stați!

Vine o lucrătoare de la TAROM și întreb pe ea! Îmi spune să merg afară din incinta de așteptare bagaje! Îi arăt și ei afișul, îmi răspunde că nu știe cine l-a pus! În concluzie, la aeroportul din Timișoara nu există niciun birou cu însemnul "bagaje pierdute", așa că...vă doresc să nu vi se piardă niciodată! Noapte bună, încerc și eu..."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel