Maria Grapini, blocată într-un avion Tarom plin cu străini: Ne facem de râs! Pasagerul de lângă mine a reproșat stewardesei că sunt „prețurile cele mai mari și serviciile cele mai proaste“

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Europarlamentarul Maria Grapini a fost blocată într-un avion al companiei Tarom.

Europarlamentarul Maria Grapini s-a confruntat, noaptea trecută, cu problemele tot mai dese pe care Tarom le are, fie din cauza defecțiunilor care apar la aeronave, fie din cauza condițiilor proaste pe care compania le oferă, fie din cauza deficiențelor de pe aeroport. Ea a intervenit telefonic la Antena 3 CNN, unde a relatat întreaga experiență avută într-un avion în care „majoritatea pasagerilor“ erau străini.

„A fost cumplit și ca experiență, dar și ca imagine. Cred că trei sferturi din avion erau pasageri străini. Avionul a plecat, fără nicio explicație, mai târziu cu o oră. Noi trebuia să aterizăm aseară la 23:20 și am aterizat dimineață la 02:30. Partea proastă este că atunci când aterizăm, din cauza neînțelegerii între avion și aeroport, de parcă nu ar fi ambele ale Statului Român, ba nu avem scară (la burduf nu ne mai trage de mult), ba nu avem autobuz.

CITEȘTE ȘI       -      EXCLUSIV  ”TAROM se scufundă” atenționează pilotul Cezar Osiceanu. Salariile scad cu peste 50%. Informarea primită de angajați

Am stat trei ore îmbarcați să repare avionul. După ce a plecat cu întârziere, după ce ne-a îmbarcat și s-a mișcat un pic pe pistă, ne-a întors înapoi pe motiv de defecțiune. Dacă acest lucru s-ar întâmpla o dată pe an, să zicem că s-ar accepta, însă problema e că se întâmplă săptămânal. Întotdeauna ajunge după ora 00:00 și mereu mai așteptăm în avion pentru a fi debarcați. Acum am aterizat la Iași! Am ajuns la 3 dimineața acasă. Am trimis acum o scrisoare către directorul general.

Mi-a fost rușine, vă spun sincer, pentru că pasagerul de lângă mine i-a spus stewardesei: Doamnă, prețurile sunt cele mai mari și serviciile cele mai proaste. Ca român, mi-a fost rușine că i-a spus acest lucru. Erau foarte mulți străini. Ne facem de râs. Pe lângă disconfortul pasagerilor, e vorba și de imagine“, a spus Maria Grapini.

CITEȘTE ȘI       -      Avarie la una dintre roțile unui avion Tarom, la aterizarea la Budapesta

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel