Am constatat cu stupoare că, în ultima perioadă, Măria Sa Șurubul a cauzat mari probleme.
Când Ceaușescu a decis sa pună România în rândul celor câteva țări din lume care construiau avioan, a trebuit sa formeze în mod accelerat un sistem de pregătire și calificare a personalului tehnic necesar - pleca de la liceu, școala profesională și facultate de profil.
Așa au fost transformate două licee industriale de pe lângă două fabrici mici de avioane în două licee de Aviație cu un număr de elevi foarte mare. Liceul de aviație de la Băneasa a crescut de la 4-5 clase pe an la zece, cu o medie de 42 de elevi per clasă pentru 3 specialități: electroniști aparatură de bord, mecanici de motoare și structuristi de aviație.
Pentru asigurarea personalului didactic necesar formării noii clase de muncitori specializați în aviație, au fost aduși mai cu arcanu (a se citi dosarul), mai cu zăhărelul profesori de marcă. Dintre aceștia, cel de organe de mașini, devenit celebru după Revoluție prin crearea primului liceu privat din București, Vartosu. Era tare dur și sobru, de frica lui știindu-i toți cei peste 600 de elevi ai liceului. La prima lui lecție, ne-a prezentat, așa după cum spunea el, una dintre primele minuni tehnice ale umanității adică pe "Măria Sa Șurubul".
Pentru a ne ajuta să înțelegem ct mai bine importanța Șurubului, ne-a spus următorul banc:
"Se zice că o fată frumoasă se decide să se mărite cu un robot și, după eveniment, se întâlnește cu prietenele ei mergând greu, obosită tare. Acestea mirate o întreabă:
- Te-a bătut ?
- Nu! Mă mângâie permanent.
- Te-a pus la muncă grea?
- Da’ de unde! Face el tot în casă și pe lângă.
- Păi și atunci de ce ești așa dărâmată?
- Hmm cum să vă spun... Totul a început din noaptea nuntii când, ajunși în dormitor, m-a rugat să îi strâng bine șurubul de pe spate, ceea ce am și făcut. Și, de atunci, nu mai dorm și nu mai mănânc deloc! Chiar nu știu ce să fac, că simt ca mor!
- Daaa! Ai dreptate, este grea situația ta. Dar diseară, când ajungi acasă, știi ce? Du-te și slăbește-i șurubul acela, dragă!
Zis și făcut. Pleacă acasă toate și se reîntâlnesc după vreo câteva săptămâni, când proaspăta mireasă arată foarte odihnită, dar tare tristă.
Prietenele ei mirate o întreabă:
- Ce-i cu tine? Arăți odihnită, dar ești tristă rău! Ai făcut ce am stabilit ultima oară ?
- Ufff! Da! M-am dus acasă și am luat șurubelnița și i-am slăbit șurubul buclucaș
- Bine și?
- Și i-a căzut…. fundul!"
Revenind la subiectul nostru, pe vremea când zburam avionul BAC 1-11 și varianta sa ROMBAC, corifeii de atunci ai acestui avion - Crainic, Luca, Blanc - ne explicau cât de important este ca, oricând, de la urcarea în scaunul de pilotaj până la plecarea acasă, după cursă, toți piloții să își mențină permanent centurile de siguranță puse. Și, pentru a pricepe și a ne conforma, ne dădeau cazul petrecut la British Airways cu un avion BAC 1-11.
În timpul zborului, pe la vreo 5.000 de metri, a avut loc o decompresie rapidă provocată de desprinderea instantanee a parbrizului de pe partea pilotului comandant. Urmare a acestei situații, pilotul comandant a fost efectiv ejectat pe geam, dar având puse centura de siguranță doar pe zona mediană a rămas jumătate afară din cabină și jumătate în interior poziție în care a trebuit să stea 20 de minute până la aterizarea de urgență. Ancheta a indicat ca și cauză folosirea unor șuruburi pentru un alt model de parbriz care au cedat in timpul zborului!
În 1997, la un show aerian din Maryland USA, un avion F-117 Stealth s-a prăbușit, ca urmare a desprinderii incredibile a uneia din aripi. Ancheta a demonstrat că tot Măria Sa Șurubul este vinovat prin lipsa de la fața locului.
Am constatat cu stupoare că, în ultima perioadă, tot Măria Sa Șurubul a cauzat mari probleme modelului Boeing 737 MAX și așa blamat de mulți Prima problemă a fost descoperită la mecanismul de direcție al avionului, după toate controalele autorității aeronautice civile americane FAA în urma căruia s-a dat drumul la zbor modelului, după cele două catastrofei și lunga oprire de la zbor. Practic s-au descoperit niște șuruburi nestrânse, slăbite, lipsă și fără piulițele și șaibele.
Așa ca s-a dat alarma iar! Nici nu s-a stins bine alarma, că tot Măria Sa Șurubul a provocat deschiderea în zbor a uneia dintre ușile de ieșire în caz de avarie la un avion tot MAX al companiei Alaska Airlines! Și în acest caz s-a declanșat ancheta aferentă care a identificat vinovatul în persoana Șurubului!
După cum spuneam, Aviația diferă dramatic și drastic de viața normală și uite ca Șurubul susține această afirmație. În viața noastră de zi cu zi, ni se tot cere să “strângem șurubul”, adică să o ducem mai rău, pe când în Aviație este pe dos - strângând șurubul, ne salvăm avionul și viețile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu