Mariah Carey a fost dată în judecată pentru nerespectarea drepturilor de autor în cazul uneia dintre cele mai cunoscute piese ale sale.
Cântăreața Mariah Carey a fost dată în judecată pentru încălcarea drepturilor de autor în legătură cu hit-ul său de Crăciun din 1994, „All I Want for Christmas is You”.
Compozitorul Andy Stone spune că a scris cu cinci ani mai devreme un cântec cu același nume, susținând că Mariah Carey i-a exploatat „popularitatea" și „stilul".
În ciuda faptului că au același titlu, cele două cântece par diferite din punct de vedere muzical, dar Stone susține că Mariah Carey a provocat confuzie și nu i-a cerut permisiunea, scrie Mediafax.
Carey nu a răspuns acuzațiilor.
„All I Want for Christmas is You” este una dintre cele mai cunoscute înregistrări de Crăciun din toate timpurile.
De când a apărut pe albumul Merry Christmas în 1994, a ajuns pe primul loc în topurile din mai multe țări, iar până în 2017 i-ar fi adus lui Carey peste 60 de milioane de dolari din drepturi de autor.
Melodia a fost difuzată de un miliard de ori pe Spotify.
Într-un interviu recent, Carey a recunoscut că a compus „cea mai mare parte a cântecului pe o claviatură Casio mică și ieftină".
Stone, care cântă sub numele Vince Vance cu trupa Vince Vance and the Valiants, cere daune de cel puțin 20 de milioane de dolari.
În plângere se afirmă că Mariah Carey, coautorul ei, Walter Afanasieff, și casa de discuri Sony Music Entertainment, au obținut „profituri nemeritate" de pe urma melodiei, argumentând că inculpații „s-au angajat cu bună știință și în mod intenționat într-o campanie de încălcare a drepturilor de autor”.
Stone susține că nu a dat niciodată permisiunea ca melodia sa să fie folosită în orice scop, inclusiv pentru „crearea unei lucrări derivate".
Nu este clar de ce contestația legală a fost făcută abia acum, la 28 de ani după ce melodia lui Carey a fost lansată.
În plângere se spune că avocații lui Stone au contactat-o pentru prima dată pe Carey anul trecut, dar „nu au reușit să ajungă la niciun acord".
Nu este neobișnuit ca melodii diferite să poarte același nume, iar Oficiul pentru drepturi de autor din Statele Unite listează pe site-ul său 177 de înregistrări cu titlul All I Want for Christmas is You.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News