Războiul dintre Mariah Carey și propria familie pare că nu are sfârșit.
Mariah Carey a făcut, recent, o serie de dezvăluiri vizavi de războiul pe care îl duce cu propria familie. Cântăreața susține că nu se poate înțelege cu rudele ei, în condițiile în care acestea nu i-au fost niciodată aproape.
Celebra artistă își numește frații „distruși”, dar totuși, spune că îi iartă. Chiar și așa, Mariah Carey a precizat că nu îi va invita să petreacă timp împreună.
„S-au comportat crud şi fără inimă cu mine cam pe tot parcursul vieţii mele. N-aş fi vorbit despre familia mea deloc, dacă ei n-ar fi făcut-o înaintea mea. Îi iert, dar n-o să-i invit să petrecem timp împreună. Sunt distruşi şi mi-e milă de ei”, a spus Mariah Carey, potrivit Viva!.
Mariah Carey a fost pusă într-o postură dificilă când sora ei cea mare, dependentă de droguri și alcool, a postat un clip pe internet, cu susținerea fratelui ei, Morgan, în care îi cerea artistei să nu o abandoneze.
De altfel, artista a încercat de mai multe ori să o ajute, în trecut, dar fără succes, efortul fiind doar din partea ei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu