EXCLUSIV  Marian Chirvase, durerea unui cascador: Sunt terminați. Te apucă plânsul! - foto care te lasă fără cuvinte

"Când aveam 3-4 ani, într-o lună de august, bunica mea a plecat la piaţă şi eu eram singur. Am deschis şifonierul şi mi-am luat mănuşi, fular, palton, bocanci şi m-am dus şi mi-am luat sania şi am ieşit pe stradă. Mă întreba lumea: "Unde te duci, Mariane?". Eram înverşunat de mic să îmi fac treaba", povestește Marian Chirvase. 

"Doamne, să nu audă Marian așa ceva!"

Și se pare că viața l-a purtat către "mica nebunie" din copilărie. Cascadoria făcea deja parte din destinul lui.

"Erau anii '80. Mama călca, se pregătea de servicu. Era educatoare. Era dimineaţă aşa, zece, lucra după-amiaza. La un moment dat, la radio, se anunţă că la Clubul Steaua se face o școală de cascadori pentru filmul lui Sergiu Nicolaescu, "Am fost 16". Şi mama, în timp ce călca, zice: "Doamne, să nu audă Marian așa ceva!". Aveam radio în maşină, dar nu am auzit nimic. În schimb, tatăl prietenei mele îmi zice: "Ai auzit? Se face o şcoală de cascadori". Şi aşa m-am dus la Clubul Steaua. Cred că aveam 23-24 de ani.

Din 100 şi ceva de persoane, am rămas cinci. Din cei cinci, sunt doar eu astăzi, pe parcurs s-au pierdut. Foarte mulţi vor să facă această meserie şi, apoi, când văd cum e... Aveai filme, dar nu exista o continuitate şi din ceva, apoi, trebuia să te susţii financiar timp de o lună - două, când nu se facea nimic, într-un an. Plus că există pericolul acestei meserii", spune cascadorul.

"Lumea ne considera oameni periculoși"

"Atunci nu erau fete. După Revoluţie, s-au calificat. Sunt şi femei acum în Asociaţia Cascadorilor. Pe vremea aia, eram, într-un fel, răsfăţaţi, dar lumea ne considera cumva, nişte oameni periculoși. Dar nu era aşa. Cascadorii aveau un suflet bun, erau săritori", mărturisește Marian Chirvase.

"Sunt terminați. Trăiesc din nişte mizerii"

Marian Chirvase mărturisește durerea pe care o poartă în suflet, uitându-se la o parte din colegii săi rămași în viață, bolnavi, care trăiesc de pe o zi pe alta din niște pensii infime.

"Am legat prietenii cu Telu Păun, Adrian Ştefănescu. Oamenii ăştia au acum 78-80 de ani şi sunt terminaţi. Nu au pensie, trăiesc din nişte mizerii, nişte indemnizaţii. Este foarte urât. Nouă ni s-au luat nişte impozite imense. Acum am aflat că nu s-au plătit, dar nu cred că e vina cascadorului. Nu puteam, pe timpul lui Ceauşescu, să mă duc să controlez eu registratura, contabilitatea. Ne lua 40% - 60% din încasări.

Acum doi ani, am făcut pachete de Crăciun şi le-am trims la zece colegi. Băiatul meu, campion de box, a început să plângă atunci când s-a dus să le ducă. Din aceştia zece, mai sunt doar opt pentru că doi deja au murit. Nu pot să spun condiţiile în care trăiesc. Majoritatea cascadorilor avem facultăţi, nu suntem din ăştia cu două clase. De-aia am şi reuşit să facem roluri superbe. Nu putem să avem şi noi o pensie normală? Pensie de 500 - 700 de lei?!

                                                           Nicu Iordache

Prietenul meu Jean Paler are o pensie de 700 de lei. Este foarte bonlav. A făcut un alt preinfarct. Nicu Iordache şi Adrian Ştefănescu nu au ce mânca, nu se pot deplasa să îşi ia măcar o pâine. Am vorbit cu prieten să îi ajute, până ajung eu în ţară. Vreau să fac o asociaţie ceva, să trimit o echipă să le facă şi curăţenie", spune cascadorul Marian Chirvase cu amărăciune. 

"Dacă te duci la Bellu, te apucă plânsul"

"M-am dus la mormântul mamei lui Adrian Ştefănescu. Doi metri mai în stânga, este Aurelian Andreescu. Mormântul era foarte frumos aranjat. La alţii este varză, nu se ocupă nimeni. Dacă te duci la Bellu, te apucă plânsul", spune Marian Chirvase.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News