MARIAN COZMA. Vezi ce despăgubire va primi familia handbalistului

Verdict final în cazul uciderii handbalistului  MARIAN COZMA. Tribunalul Budapesta a decis sentinţa în cazul despăgubirilor materiale solicitate de familia handbalistului român MARIAN COZMA, ucis, în 2009, într-un local din Ungaria.

MARIAN COZMA. Criminalii R. Sandor, Sz. Ivan şi N. Gyozo vor trebui să achite suma totală de 211 milioane de forinţi, echivalentul a 680.000 de euro, scrie Blikk.

MARIAN COZMA. Suma va fi împărţită în mod egal între membrii familiei Cozma. Astfel, Petre Cozma, mama şi sora lui Marian, dar şi fosta logodnică vor primi suma de 52,75 milioane de forinţi, echivalentul a 170.000 de euro.

Avocatul familiei lui MARIAN COZMA susţine că pe rol se află şi un proces privind eventuale daune morale.

Se pare însă că averile confiscate de la inculpaţi acoperă doar un sfert din daunele dictate de instanţele din Ungaria.Averile celor trei a fost pusă sub sechestru încă din momentul în care avocatul familiei Cozma, Helmeczy Laszlo, a semnalat că familia va solicita despăgubiri.

Citește și: Marian Cozma, patru ani de când a fost ucis. Cum va fi comemorat

MARIAN COZMA. Judecătoria Veszprem i-a condamnat la închisoare pe viaţă pe doi dintre vinovaţii pentru moartea lui Marian, Raffael Sandor şi Nemeth Gyozo. Alţi patru complici au primit pedepse cuprinse între 3 şi 20 de ani: Ivan Sztojka - 20, Pal Gabor 5, Bihari Csaba 4 şi concubina lui Raffael, 3 ani. Avocaţii inculpaţilor au înaintat un recurs. Curtea de Apel Gyor a reanalizat cazul şi a redus pedepsele principalilor trei inculpaţi de la închisoare pe viaţă la doar 18 ani, în timp ce Ivan Sztojka a primit o pedeapsă de doar 8 ani. Presiunile opiniei publice şi cele ale presei ungare, susţinute şi de ministrul de Justiţie, au dus la redeschiderea cazului la Curtea Supremă de Justiţie, Kuria. Aceasta a menţinut pedepsele principalilor doi inculpaţi, însă i-a mărit pedeapsa lui Ivan Sztojka de la 8 la 13 ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel