Marian Oprişan, cel care a ocupat timp de 20 de ani funcţia de preşedinte el Consiliului Judeţean Vrancea, şi-a recunoscut înfrângerea în faţa contracandidatului său liberal.
"Dragii mei vrânceni,
Vă mulțumesc din suflet, tuturor! Mulțumesc și mă înclin cu recunoștință în fața celor care ați avut încredere în mine și în proiectele mele și m-ați votat. Mulțumesc și celor care ați avut o altă opțiune și nu m-ați votat.Am sufletul împăcat, pentru că mi-am dedicat întreaga viață și carieră județului Vrancea, care este casa noastră. Am luptat și am muncit cu toată forța și determinarea pentru un trai mai bun pentru vrânceni și sunt mândru de tot ce am reușit să construiesc în Vrancea în ultimii ani. Îmi doresc ca proiectele de dezvoltare pe care le-am început să fie duse la bun sfârșit, pentru binele dumneavoastră.Sunt convins că timpul va arăta justa valoare a oamenilor și a realizărilor fiecăruia. Pentru mine, lupta continuă! Voi rămâne același OM, care va fi alături de vrânceni, le va reprezenta interesele și îi va ajuta, cu toată puterea.Așa să ne ajute Dumnezeu!", a scris Marian Oprişan pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News