Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a clasat, din lipsă de probe, dosarul în care preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache, era acuzat de luare de mită şi şantaj.
"La data de 9 ianuarie, procurorii din cadrul DNA au dispus soluţia clasării faţă de persoana menţionată pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi şantaj întrucât faptele nu există, deoarece, în cauză, nu au fost descoperite probe care să stabilească o legătură între foloasele primite de inculpat şi anumite acţiuni sau inacţiuni ale acestuia, din perspectiva calităţii sale de secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care să-i producă anumite beneficii martorului", precizează DNA într-un răspuns transmis Agerpres.
Ce acuzațiile i se aduceau
Pe 17 februarie 2017, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache, pentru luare de mită şi şantaj.
Potrivit unui comunicat al DNA, Petrache era în anul 2008 secretar de stat în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi preşedinte al organizaţiei judeţene a unei formaţiuni politice.
Anchetatorii susţineau că în cursul anului 2008, având aceste funcţii, Marian Petrache, în schimbul neîndeplinirii atribuţiilor legale, ar fi primit de la primarul unei comune din judeţul Ilfov, care era martor în cauză, foloase necuvenite ce au constat în achitarea contravalorii unor sejururi în Monte Carlo (17.681,84 lei) şi în Saint Moritz (39.625,67 lei). De asemenea, arăta DNA, la solicitarea inculpatului, martorul ar fi plătit organizaţiei politice suma de 10.000 euro, fără să primească vreun document justificativ pentru banii respectivi.
Conform aceleiaşi surse, procurorii mai susţineau că foloasele necuvenite ar fi fost obţinute de Petrache prin constrângerea martorului, pentru ca primul să nu îi ceară prefectului judeţului Ilfov emiterea ordinului de întrerupere a mandatului de primar. Procurorii precizau că, anterior, pentru a-şi înmatricula un autoturism în Bucureşti, primarul în cauză şi-a schimbat domiciliul, aspect care ar fi constituit un motiv de încetare a mandatului.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu