Marian Sârbu: Pensiile şi salariile ar putea creşte în aprilie sau mai

Marian-Sarbu-UNPR
Marian-Sarbu-UNPR

Președintele UNPR, Marian Sârbu, a declarat că salariile bugetarilor ar putea creşte în aprilie sau mai 2012 cu 4%-5%, iar pensiile vor fi indexate cu rata inflaţiei.

"Ideea de a cheltui în mare măsură exact atât cât ţi-ai propus reprezintă o formă de garanţie, pentru ca în cazul în care situaţia economică o va permite şi mă refer cu precădere la zona euro de care depinde în mare măsură exportul românesc, atunci vom putea eventual să acordăm ceva în plus pentru consum, mă refer la o eventuală creştere a salariilor în sectorul bugetar şi o posibilă indexare a pensiilor, probabil după luna aprilie, începutul lui mai", afirmă preşedintele UNPR la RFI.

"Eu am această speranţă şi având în vedere că acest acord interguvernamental la nivel european, de care se discută atât de mult în această perioadă nu a avut influenţă asupra bugetului nostru pe anul viitor, principalii indicatori economici rămânând în limitele pe care noi ni le-am propus înainte de apariţia acestui acord interguvernamental, atunci şi temele pe care ni le-am propus înainte, inclusiv posibila indexare a pensiilor şi creşterea salariilor bugetarilor, în funcţie de situaţia economică rămân posibile", explică Marian Sârbu.

"În limitele acelea, între 1,8% şi 2,2% (creştere economică în 2012-n.r.), cam astea au fost limitele prognozate în discuţiile pe care le-am avut cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială, în măsura în care aceste limite, la începutul lunii aprilie, deci după primul trimestru vor fi păstrate, condiţiile acestea fiind deci respectate, posibilitatea ca aceste creşteri să se întâmple devine realitate. Aşa că până la urmă, ceea ce ar trebui să înţelegem printr-o situaţie economică stabilă, până la urmă ar trebui să însemne păstrarea în limitele bugetare pe care ni le-am propus prin adoptarea bugetului de ieri", a spus Sârbu.

Marian Sârbu estimează că salariile vor creşte cu "patru-cinci procente".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel