Mariana Badea, fază tare la supermarket: Are toate şansele să devină ministru. Am din ce în ce mai puţine legături cu lumea în care trăiesc

gramatică
gramatică

Nu mai este la modă să scrii corect în limba română. Sau așa pare. Foarte mulți oameni măcelăresc limba română.

În 2023, sunt oameni pentru care orice verb care se termină în vocala i se scrie cu dublu i. Sunt oameni care nu știu când să scrie „la" ori „sau" fără cratimă sau nu știu unde să pună o amărâtă de virgulă. Sau nu știu că înaintea unui semn de punctuație nu se pune spațiu. Și exemplele ar putea continua cu sute de exemple.

Despre acest subiect a vorbit și Mariana Badea, profesoară de limba și literatura română. Ea a făcut referire la „Niagara agramaților, a flecarilor și a ignoranților care ne inundă zilnic existența”.

„BUMERANGUL CUVINTELOR! NIAGARA AGRAMAȚILOR, A FLECARILOR ȘI A IGNORANȚILOR NE INUNDĂ ZILNIC EXISTENȚA!

„SĂ AIBĂ” – NIMICIT DE „să aivă” ȘI „să aive”! Pe podiumul inculturii se situează formele „să aibe” şi „să aive”! Am auzit foarte puține persoane care pronunțau corect „SĂ AIBĂ”. Credeam (ce naivitate!) că oricine ştie să conjuge „a fi” şi „a avea”, să facă acordul predicatului cu subiectul, dar de la fosta „ministreasă” încoace m-am „desconvins”, cum zicea Rontzi.

Acesta este prezentul, dar cum va arăta viitorul?! Vă povestesc o întâmplare reală, trăită de mine „în direct” şi care mi se pare emblematică pentru prăbuşirea învăţământului românesc, pentru mediocritatea care amenință să stăpânească în ţărişoară.

În catalogul unui supermarket, mi-au plăcut nişte huse pentru scaunele de la maşină, aşa că, dis-de-dimineaţă, m-am dus împreună cu soţul să le achiziţionez. Eram singurii clienţi şi doi-trei vânzători vlăguiţi deja. Îi explic unui tânăr cu privire ploioasă ce caut, el mă trimite la raft să văd singură dacă sunt husele respective. Nu erau! Uşor enervată, întreb ce rost are catalogul, nu acela de a informa despre mărfurile din magazin?! Tânărul îmi răspunde cu un ton superior că ştie ce înseamnă „a informa”, că doar a fost „olimpic” la română, faza pe şcoală!

Îmi pierd cumpătul şi-i spun cu ironie că nu i-a folosit la nimic „performanţa”.

Atunci, cu un aer olimpian, îmi spune textual:- De ce vorbiţi aşa, doamnă?! Eu sunt student la două facultăţi!

Înţepenesc, fac ochii mari şi întreb uluită:- Eşti student la două facultăţi şi ai serviciu de 10 ore pe zi?!?!

- Da, îmi răspunde nonşalant, mi-am luat „servici” că mă plictiseam...

În secundele următoare mi-au trecut prin minte cei cinci ani de facultate (atâţia se făceau atunci la Universitate), cu câte 16-18 examene pe an (oral şi scris), licenţa cu probe orale şi scrise plus lucrarea care trebuia să fie originală şi nemaivăzută...

Tânărul cu „servici” de 10 ore pe zi "studiază" la două facultăţi şi are toate şansele să devină ministru în Guvernul României, mai ales dacă-şi va completa „studiile” cu două-trei adeverințe. Am din ce în ce mai puţine legături cu lumea în care trăiesc. Dar încerc să mă obișnuiesc cu neobișnuitul”, a scris Mariana Badea pe Facebook.

A apărut LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ pentru BACALAUREAT

A apărut LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ pentru BACALAUREAT - oral și scris - autor Prof. Mariana Badea, ediție revăzută și adăugită în conformitate cu noile bareme de corectare emise de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație. - www.editurabadea.ro

CARTEA CUPRINDE: ESEURI STRUCTURATE

■Particularități ale unui text literar narativ, poetic și dramatic

■Particularități de construcție a unui personaj

■Relația dintre două personaje

STILURILE FUNCȚIONALE ALE LIMBII ROMÂNE

TIPURI DE TEXTE

TIPARE TEXTUALE

CUM SE COMENTEAZĂ

■o secvență lirică, epică sau dramatică.

Cartea poate fi cumpărată din librării sau comandată online la libris.ro, librarie.net, Elefant.ro, Librăria Delfin, Librăria online, Librăria Atlas, Librarul.ro etc.

VEZI ȘI: Limba română a fost făcută praf. Mircea Badea: Creierii s-au făcut muci? - https://www.dcnews.ro/limba-romana-a-fost-facuta-praf-mircea-badea-creierii-s-au-facut-muci_935134.html

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel