Prezentă în studioul DC News, Mariana Badea, îndrăgita profesoară de Limba și literatura română, ne-a povestit o întâmplare amuzantă cu un fost elev... care s-a "demanelizat".
"Am avut un elev foarte drăguț, foarte simpatic. L-am iubit foarte mult. Luasem clasa a IX-a și le-am spus elevilor pretențiile mele — asta, asta și asta. Dacă pretențiile pe care le-am enumerat vor fi respectate, o să ne înțelegem, le-am mai spus", povestește Mariana Badea.
"Apoi i-am întrebat dacă au ei ceva de spus (n.r., referitor la pretenții). Iar elevul despre care aminteam ridică mâna și spune: doamnă, eu oricât de mult aș ști, mie să nu-mi dați mai mult de șapte-opt...
Așa ceva nu mai auzisem. L-am întrebat de ce.
Pentru că nu vreau să-mi învăț părinții cu note mari, răspunde el. Florin îl cheamă, e băiat de medic. Acum este medic și el", adaugă Mariana Badea.
Foto: Facebook, Mariana Badea. „Cartea Bumerangul cuvintelor nu este nicidecum una exclusiv «didactică»”, potrivit prefeței semnate de Odilia Roșianu.
"(N.r., Atunci) asculta manele. Și-l întreb: bine, dar la nivelul tău intelectual, cum poți asculta manele? Versuri n-au, agramate sunt, dezacorduri au.
Păi nu, zice el. Astea nu sunt, doamnă, versuri, completează el.
L-am întrebat... ce sunt?
Texte, zice el.
Și acum (n.r., după câțiva ani de la întâmplările pe care le-am povestit), îmi scrie și spune: știți... că eu nu mai ascult manele. Și-mi mai zice: să știți că am rupt multe fișe ale pacienților.
Dar ce-ai avut cu ei?, l-am întrebat. Zice: păi știți de ce? Scriau asistentele astea fără cratimă.
Săracul copil...
Mi-a povestit că le-a zis: mai bine scriu eu fișele, voi faceți-mi o cafea și cu asta am rezolvat.
Sunt foarte drăguți copiii, credeți-mă, nu sunt niște vorbe (n.r., în vânt). Chiar sunt. Sunt foarte distractivi...", mai spune Mariana Badea.
Foto: DC News. Lansarea cărții "Bumerangul cuvintelor — Studiu de manele lingvistice". Mai multe detalii despre carte AICI.
Doamna profesoară Mariana Badea ne-a vorbit, într-un alt interviu exclusiv DC News, despre "textele lirice" (care au luat locul genului liric, având în vedere noile modificări ale Gramaticii limbii române).
Puteți citi aici fragmente din interviu: EXCLUSIV Textele lirice, un fel de manele în versuri. Prof. Mariana Badea: Nepăsarea este principala atitudine.
"S-au desființat genurile literare. Bine, eu vorbesc acum despre situația în cazul claselor V-VIII, dar sigur că (n.n., A.D., împrejurarea nefericită) se prelungește și la liceu. Adică nu mai există genul epic, liric sau dramatic", subliniază Mariana Badea.
"S-au desființat speciile literare. Copiii nu mai învață pastelul, doina, poemul, schița, povestirea sau nuvela. Astea nu mai există deloc.
Iar Ministerul Educației îi cere acestui copil de 14 ani să știe să comenteze două strofe. Păi de unde, frate? Cerința e să comenteze un text.
Un text, că asta înseamnă un text, nu mai este un fragment dintr-o operă literară", mai spune doamna profesoară.
"E un text, pentru că acum toate se numesc texte, ca la manele. Că nici manelele nu au versuri... au texte. La fel, și manualele de clasele V-VIII au texte: text narativ, text descriptiv și text dramatic. Astea sunt trei feluri.
Nici măcar liric nu mai există. Vorbeam cu o fetiță care a dat examenul de Evaluare Națională și zice: doamnă, sper să nu ne dea poezie. Au făcut o obsesie cu poezia. Să nu ne dea poezie, spune fetița.
Zic eu, ca să încurajez: nu cred că vă dă poezie. E an electoral, nu se dă poezie, nu se dă operă grea. E o regulă asta, nu?", explică Mariana Badea.
Citește continuarea AICI.
***
Despre modificările structurale (concepte, abordări și actualizări) asupra Gramaticii limbii române puteți afla aici.
Vom atașa doar câteva dintre conceptele noii Gramatici. Câți termeni recunoașteți?
Calitatea de centru, calitatea de adjunct și posibilitățile combinatorii ale unei clase lexico-gramaticale, realizări ale părților de propoziție, cliticele anticipate sau reluate, pronumele semiindependent, semiadverbul, circumstanțialele sau complementul prepozițional, relația ternară sau relația de interdependență, cele cinci conjugări, verbele inerent reflexive, pasive, modale sau nepersonale, alte expresii cu numere (...).
Interviul complet:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu