Ciprian Marica a marcat golurile echipei Getafe în meciul cu Rayo Vallecano, scor 2-1, din ultima etapă a campionatului Spaniei.
Presa spaniolă a subliniat, duminică seară, rolul atacantului Ciprian Marica în menţinerea formaţiei Getafe în prima ligă spaniolă, notând că românul şi-a salvat echipa prin cele două goluri marcate în ultima etapă a sezonului, în partida cu Rayo Vallecano, scor 2-1.
"Ciprian o salvează pe Getafe", au titrat jurnalele Marca şi As. Marca a precizat că românul "şi-a justificat achiziţionarea de către clubul spaniol cu două goluri ce aduc participarea la un nou sezon de prim eşalon".
As mai scrie că, la golul înscris din penalti, Marica a dat echipei Getafe "aerul necesar pentru a respira", într-un moment în care formaţia pregătită de Cosmin Contra părea să aibă nevoie de "respiraţie artificială".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu