Preotul Adrian Agachi a vorbit despre consumerismul care, de cele mai multe ori, acaparează marile sărbători creștine.
"Este o orientare exclusiv asupra trupului. Un om care îl are pe Dumnezeu, care îşi doreşte ca Dumnezeu să fie parte din existenţa Sa, care se închină lui Dumnezeu din tot sufletul trebuie să înţeleagă că ierarhia este inversată. Mai întâi trebuie să fie sufletul şi apoi trupul", a spus preotul Adrian Agachi, în emisiunea DC Edu, realizată de prof. univ. dr. Sorin Ivan la DCNews TV.
"Sunt dese momentele în viaţa noastră în care Dumnezeu intervine şi momentele acestea putem să le trecem cu vederea sau putem să le valorificăm. Totul ţine de alegerea noastră liberă. Acum, Cuvântul lui Dumnezeu este prezent pretutindeni, bisericile sunt deschise. Nu mai trăim în perioada comunismului, când ştiţi foarte bine câte dificultăţi erau întâmpinate prin simpla participare la o slujbă.
Dar atâta vreme cât sufletul este lăsat deoparte, atâta vreme cât omul nu se roagă și are o credinţă superficială... Dacă rămâne închis în propriul egoism, atunci devine un om trupesc. Dacă se deschide către viaţa aceasta sufletească, atunci, în timp, Dumnezeu, cu pedagogia sa esenţială, reuşeşte să îl educe, să îl rupă puţin câte puţin de la viaţa asta materială şi să îl ducă către viaţa spirituală care este infinit mai bogată şi cu un potenţial imens faţă de viaţa trupului biologic", a mai spus preotul.
Emisiunea integrală, în materialul video de mai jos.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News