„Măsura luată de Guvern, privind instituirea unor facilități de tip amnistie fiscală, sau „restructurare a datoriilor", în termenii Ordonanței de Urgență emise, arată cum vor guvernanții să intervină pentru a readuce pe linia de plutire nivelul colectării obligațiilor fiscale", precizează deputatul PNL Marilen Pirtea.
"Din nefericire, mijlocul utilizat pentru impulsionarea încasărilor la ANAF este unul care va lovi în sănătatea economiei reale, pentru că va atenta asupra termenilor în care este conceput "conformismul fiscal", fiecare contribuabil bun platnic urmând să pună de acum la îndoială obligația de a-și plăti datoriile către ANAF în termenele legale, constatând că Guvernul este tolerant și instituie măsuri de sprijin pentru recuperarea datoriilor acumulate de cei rău platnici", constată deputatul liberal Marilen Pirtea, vicepreședinte al Camerei Deputaților.
Sunt instituite, prin această măsură, mai multe facilități în plata datoriilor către stat, propuse printr-un plan de restructurare ce va cuprinde:
a) plata eşalonată a obligaţiilor bugetare;
b) conversia în acţiuni a obligaţiilor bugetare;
c) stingerea obligaţiilor bugetare prin darea în plată a unor active ale debitorului;
d) anularea unor obligaţii bugetare principale în proporţie de 30%, 40% sau 50%, după caz, din totalul acestora, în timp ce executarea silită va fi suspendată pe perioada derulării planului de restructurare.
„Măsura amnistiei va rezolva, probabil, o ameliorare a nivelului veniturilor pe termen scurt, dar, în realitate, pe termen lung se vor acutiza problemele privind colectarea. Aparența unei măsuri de sprijin fiscal pentru companii nu poate ascunde, pe termen lung, efectele negative ale acestei noi decizii pompieristice, purtând marca PSD, din seria celor cu care am fost obișnuiți în ultimii doi ani și jumătate. În fond, iertarea datoriilor către stat le arată celor care sunt cu plata obligațiilor bugetare la zi că pot să intre și ei în rândul datornicilor, pe viitor, pentru că statul premiază abaterile și întârzierile, un gest cu valențe electorale. Să remarcăm că aceste companii, instituții publice și persoane fizice, cărora li se vor aplica măsurile de „restructurare a obligațiilor bugetare" vor conduce la obediență față de PSD, prin efectul creat de ștergerea datoriilor, într-o perioadă în care urmează trei etape electorale în mediul public românesc, cu alegeri din șase în șase luni, prezidențiale, locale și parlamentare. Este vorba de un număr total al datornicilor de 2.700 companii cu capital privat, având 255.000 de angajați, dar și 1.100 instituții publice și unități ale administrației locale", indică deputatul liberal Marilen Pirtea, secretar al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaților.
„Utilizarea amnistiei fiscale acoperă, de fapt mari, disfuncționalitățile din modul de lucru al ANAF. După ce ani de-a rândul colectarea fiscală nu a fost corespunzătoare, măsura adoptată de guvern vine să șteargă cu buretele deficiențele sistemului de colectare fiscală. Nu este fără importanță faptul că, până de curând, șeful ANAF a fost o doamnă care a picat examenul de acces în cadrul ANAF de cinci ori, context care ajută la înțelegerea adevăratelor motive pentru care s-a ajuns la justificarea unei măsuri de amnistie fiscală", arată deputatul liberal Marilen Pirtea.
„Să ne amintim și maniera în care a fost croit bugetul României pe 2019, la un o întâlnire politică amicală, în lipsa Primului-ministru. Devine tot mai vizibil caracterul acestui buget, unul al dezechilibrului dintre veniturile supraestimate si cheltuielile subestimate. Proiectul de rectificare negativă a bugetului, semnalizează chiar în această perioadă începutul austerității, explicabilă prin politicile iresponsabile, aplicate de guvernanți incapabili, care încearcă să scoată acum, prin amnistie fiscală, plăți parțiale ale datoriilor contribuabililor, în detrimentul deteriorării pe termen lung a comportamentului general de conformare la întregul regim fiscal. Iată cum se dovedește că politicile publice ale unor impostori politici destabilizează fiscal o întreagă țară, pe termen mediu și lung.
Deficitul bugetar, cel mai mare din perioada post criză a ultimilor zece ani, cifrat la 20 miliarde lei, respectiv 1.94% din PIB în primele 6 luni din an, este semnul escaladării unei spirale a politicilor publice greșite, pe care guvernanții încearcă să le mascheze prin „cumpărarea" fiscală a contribuabililor indisciplinați, în detrimentul companiilor și persoanelor care sunt cu plățile către stat la zi. Noi toți vom plăti, pe termen lung, pentru efectele create de slăbiciunile în lanț ale acestor politici fiscale ale PSD, atât de vizibil marcate de erori și gafe. Până și partenerul de guvernare al PSD, ALDE, a transmis avertizarea că nu va sprijini măsura amnistiei fiscale, generatoare de plăți parțiale către bugetul statului în perioada imediat următoare, dar aducând pericolul unor grave perturbări ale relației dintre companii, instituții și stat, plecând de la faptul că statul îi „iartă" și îi „ajută" tocmai pe cei indisciplinați fiscal", conchide deputatul liberal Marilen Pirtea, vicepreședinte al Camerei Deputaților.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News