Marilen Pirtea (PNL): Apar semnele care au precedat criza din 2008

foto ilustrativă
foto ilustrativă

Deputatul PNL Marilen Pirtea, secretar al Comisiei de buget-finanțe, a transmis un comunicat de presă ”pe tema iresponsabilității actualilor guvernanți, care va arunca România într-o criză autoindusă”.

Iresponsabilitatea actualilor guvernanți va arunca România într-o criză autoindusă, nu în una generată „de cauze exogene" cum ne explica Liviu Dragnea acum câteva luni, când încă încerca temperarea îngrijorărilor despre inflație, aflată acum deja la un nivel record, susține deputatul PNL Marilen Pirtea, Secretar al Comisiei de buget-finanțe.

Analiștii economici arată că economia de azi are simptome pe care le-am mai văzut în perioada de pre-criză. „Nu ne dorim intrarea în criză, nici să fim fataliști, dar aceasta este direcția în care ne împinge guvernul PSDragnea, datele o confirmă", subliniază Pirtea.

Mai jos sunt expuse cifrele care creează îngrijorare și arată o singură cale, cea spre o criză economică:

Ponderea în PIB a cheltuielilor bugetare cu salariile și pensiile este la cel mai mare nivel din ultimii 8 ani, apropiindu-se rapid de nivel din timpul crizei (19% din PIB în 2008, 21.6% în 2009 - înainte de tăierile dureroase din 2010 - cu o estimare la 20.8% din PIB în 2018);

Dacă în 2008 investițiile străine se situau la 6.3% din PIB, la sfârșitul anului trecut erau de doar 3,2% din PIB. În 2018, din păcate, după primul semestru, ponderea investițiilor străine directe în PIB era de doar 1.14%, extrem de scăzută. Politicile impredictibile sunt un factor determinant în această evoluție negativă;

La sfârșitul primului semestru, Guvernul nu și-a atins niciunul dintre indicatorii privind colectarea veniturilor bugetare (cu excepția contribuțiilor sociale, dar aici e vorba de un artificiu contabil), în timp ce au fost depășiți toți indicatorii cheltuielilor publice (cu excepția investițiilor - din nou o bilă neagră);

Ponderea în PIB a veniturilor fiscale înregistrează cele mai mici valori din perioada postcriză; Aceste evoluții, pe planul veniturilor și cheltuielilor bugetare, au făcut ca deficitul bugetar la 8 luni să atingă cele mai mari valori din perioada postcriză;

În 2009 și 2010, anii cei mai grei ai crizei, cheltuielile cu salariile și pensiile reprezentau 80% din buget, azi suntem la 77%, prin urmare ne aflăm la doar trei procente distanță economică de o stare reală de criză, cauzată de dezechilibrele bugetare publice;

Investițiile publice sunt la cele mai scăzute valori din ultimii ani, statul nereușind să realizeze investițiile propuse;

În plus, actualul guvern nu a reușit să realizeze nici jumătate din ținta de absorbție a fondurilor europene pe care singur și-a stabilit-o;

În momentul de față, România este singura țară din Europa Centrală și de Est care are deficit de cont curent (-4,8 mld. euro). Restul statelor au excedent.

Așa cum am mai arătat, înregistrăm cea mai mare rată a dobânzii la împrumuturile externe, depășind inclusiv Grecia (am atins 4,75% în septembrie 2018);

Avem cea mai ridicată rată a inflației din UE 28 (4,7% în septembrie 2018);

BNR a majorat rata dobânzii de politică monetară de la 2,5%, fiind anunțate și alte majorări până la sfârșitul anului;

Intervenția BNR în piață este tot mai puternică, de-a lungul anului 2018 BNR injectând nu mai puțin de 43 de miliarde de lei pentru a oferi lichiditate;

Micșorarea gradului de îndatorare limită permis la creditele ipotecare a fost adus la maxim 40% din venitul persoanelor fizice (pentru creditele în lei) și maxim 20% (pentru creditele în valută). Această decizie arată că semaforul creditării a trecut de pe culoarea verde pe cea galbenă, urmând să treacă pe roșu.

Încetinere economie

Încetinirea creșterii economice în anul 2018 este evidentă. Mai mult decât atât, acum, după primele trei trimestre din 2018, putem observa că prognoza de 5,5% creștere nu se va împlini, fiind mult mai aproape de 4%, accentuează liberalul: „Să ne amintim, din nou, cum Comisia Națională de Prognoză anunța pentru 2009 o creștere economică de 6% și pentru 2010 o creștere de 6,3%. Criza care a urmat în cei doi ani a fost complet neanticipată atunci, pe datele prognozelor oficiale. Totuși, astăzi nu mai avem cum să ne limităm la prognozele oficiale, care mențin estimări optimiste, nu ne mai permitem să ignorăm semnalele tendințelor periculoase, care converg spre indicarea unei viitoare crize".

Încă atârnă greu în spațiul public declarația directorului Direcției generale pentru afaceri economice și financiare din cadrul Comisiei Europene, Istvan P. Szekely: „România este într-o mașină care merge cu 170 km/h, dar nu știm dacă îi funcționează frânele, iar familia noastră este în mașină și șoferul tot apasă pe pedala de accelerație".

Guvernarea PSD-ALDE se comportă precum acest șofer iresponsabil din declarația ministrului european al Finanțelor, afirmă Pirtea: „Nu mai are controlul mașinii pe care o conduce. Trebuie rapid dat jos și înlocuit cu unul competent, care cunoaște regulile și știe ce trebuie făcut pentru a ne îndepărta de pe marginea prăpastiei economice".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel