Urmărește emisiunea live


Marilen Pirtea (PNL): Timiș, al doilea după București la valoarea PIB-ului / FOTO

Județul Timiș se află pe locul doi pe țară în ceea ce privește valoarea produsului intern brut.

Alegeri prezidentiale 2024

Deputatul PNL Marile Pirtea a transmis un mesaj privitor la faptul că județul Timiș a urcat pe locul doi pe țară în ceea ce privește produsul intern brut.

„Chiar într-o perioadă de criză medicală, economică și socială generalizată, datorată pandemiei generate de SARS-Cov-2 în 2020, județul Timiș a reușit să genereze un PIB total pe locuitor în 2020 de aproape 24 de mii de Euro, situând Timișul pe locul doi pe țară, după București – care se află la o valoare de 48 de mii de Euro (ierarhia prezentată de OECD se regăsește în Figura A)”, remarcă deputatul liberal Marilen Pirtea, cu referire la propunerea noile date macroeconomice raportate de OECD cu privire la PIB-ul realizat de județele României în 2020.

„În privința PIB-ului total generat la nivelul județelor în 2020, Timișul se situează tot pe locul secund, după București, fiind urmat de județele Constanța și Cluj (ierarhia prezentată de OECD se regăsește în Figura B), o situație care confirmă revenirea Timișului în ierarhia dată de valorile anuale ale Produsului Intern Brut pe județ, după ce, în 2019, județul Cluj fusese situat imediat după București. Este o evoluție determinată atât de stabilitatea și complexitatea structurii producției din economia Timișului, cât și de influențele defavorabile ale crizei pandemice asupra evoluției comparative a economiilor din celelalte județe”, completează Marilen Pirtea.

„Cu certitudine, anul 2021 trebuie să fie un an al relansării economice accelerate, când Timișul are un potențial de creștere foarte bun, bazându-se atât pe energia provenită din noua configurație administrativă, la intrarea în noul ciclu de guvernare locală, cât și pe disponibilitățile multiple de finanțare, acordate acum la nivel național și european, pentru susținerea unei reveniri reziliente post-pandemie”, conchide deputatul PNL Timiș, Marilen Pirtea.

Ierarhia județelor din România după valoarea PIB-ului județean pe cap de locuitor (RON și USD), în 2020, conform OECD – alături de țări cu valori echivalente ale PIB-ului pe cap de locuitor.

Ierarhia județelor din România după valoarea totală sa PIB-ului județean (milioane RON și USD), în 2020, conform OECD – alături de țări cu valori echivalente ale PIB-ului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel