Marin Florea, Președinte AAPRO, Asociația Administratorilor Publici din România: ”Soluțiile trebuie să fie atât integratoare, cât și modulatoare”

NEOS se adresează beneficiarilor care doresc eficientizarea resurselor prin control și monitorizarea inteligentă a serviciilor administrate conform celor mai eficiente și avansate standarde ale erei digitale.

Publicitate

Teatrul Național  “I.L. Caragiale” București a fost gazda unui eveniment realmente istoric pentru industria “Smart City” din România. Producătorul român de sisteme de iluminat public stradal URBIO și-a lansat, într-o companie selectă și într-un cadru festiv, propria soluție pentru comunitățile inteligente. Printre cei care au onorat, cu prezența, evenimentul, s-a numărat si Domnul Marin Florea, Președinte AAPRO, Asociația Administratorilor Publici din România, care a declarat:

”Soluțiile trebuie să fie atât integratoare, cât și modulatoare, pentru că atunci când vrei să integrezi o comunitate periurbană din zona din jurul Bucureștiului este important să ai aceste comunități și aceste conexiuni între ele. Totul pornește de la educație și se termină la educație. Ca să ajungem să dezvoltăm comunitățile trebuie să plecăm de la baza. De la copii ce trebuie să fie voluntari, ce trebuie să știe ce înseamnă spiritul civic, regenerare, eficiență energetică, reciclare. Toate aceste aspecte trebuie promovate.”, a declarat Marin Florea, Președinte AAPRO, Asociația Administratorilor Publici din România în cadrul evenimentului de lansare a platformei de telegestiune NEOS by URBIO.

Soluțiile NEOS, produse 100% în România

“Am fost puși, de-a lungul experienței noastre, în postura de a ne întreba dacă nu s-ar putea mai mult și mai bine, dacă nu am putea să rezolvăm mai multe probleme printr-un sistem de telemanagement. Ne-am întrebat, de asemenea, dacă acesta ar putea să funcționeze integrat cu celelalte servicii publice. Dorința de mai bine, trei ani mai târziu, ne-a adus împreună astăzi, la lansarea celei mai inovative soluții Smart City, un proiect unic în România.” a declarat Ana Maria Ciotir, CEO si fondator al Urbio.

Ecosistemul de produse smart NEOS reprezintă o soluție Smart City dezvoltată 100% în România, în urma unei activități de cercetare sistemică pe durata a peste 3 ani și o investiție de peste 5 milioane de Euro, cofinanțată din fonduri europene. Obiectiv realizat în cadrul proiectului „Creșterea contribuției sectorului TIC pentru competitivitatea economică prin dezvoltarea de produse TIC inovative cu aplicabilitate în restul economiei românești”, cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Cod SMIS 2014+:129007.        

NEOS este, probabil, cea mai complexă soluție Smart City, ce înglobează atât un sistem de telegestiune, cât și monitorizarea și controlul proceselor și serviciilor publice. Misiunea este de a crește calitatea vieții comunităților la nivel mondial și de a contribui la efortul omenirii de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră pentru a crea un viitor mai bun, sustenabil generațiilor ce vor urma. NEOS este liderul expert care contribuie la implementarea soluțiilor digitale de telegestiune printr-un complex unic de software și hardware. În conceptul NEOS sunt integrate și echipamentele de înaltă calitate Neos Lighting,  garantatate de peste 100 rapoarte de testare, care atesă respectarea a peste 50 standarde de calitate recunoscute la nivel internațional. 

NEOS este parte din grupul URBIO, divizia TEQ. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel