Fetița care a supraviețuit accidentului provocat de un polițist pe trecerea de pietoni, audiată

Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Fetiţa care a fost rănită în accidentul provocat de un poliţist, în Sectorul 1 al Capitalei, şi soldat cu moartea unei alte copile va fi audiată marți, 8 februarie.

Publicitate

Avocatul Adrian Cuculis a anunțat că audierea fetiţei rănite în accident va avea loc marţi, 8 februarie, de la ora 10.00.

Audierea se va desfășura la domiciliul fetiţei şi se va face în prezenţa familiei.

Tot marţi, ar urma să se stabilească ziua în care poliţistul va fi supus testului poligraf, a mai anunțat avocatul Adrian Cuculis.

Pe data de 13 ianuarie, Raisa şi Marina au fost lovite de o maşină a Poliţiei, în timp ce traversau strada pe trecerea de pietoni. În autospecială se afla un poliţist.

Citește și: Tatăl Raisei, după scrisoarea trimisă de polițist, prin care oferea ajutor de înmormântare: Nu trebuie să poarte haina statului

Amintim că polițistul care a accidentat-o mortal pe Raisa le-a scris părinților pentru prima dată și le-a cerut iertare.

Iată scrisoarea: „Îndurerată familie, nici nu știu cum să încep, durerea pe care v-am pricinuit-o îmi este de neimaginat și știu că orice aș spune în aceste momente în fața dumneavoastră nu mai are importanță, dar totuși vreau să îmi cer iertare, știu că nu o voi primi, dar... Îmi exprim regretul profund față de familia dumneavoastră nevoită să treacă prin acest tragic eveniment. Nu pot să mai fac nimic, aș da orice să pot să întorc timpul, orice! Pot doar în acest momente să mă rog la Dumnezeu să aibă grijă de sufletul fetiței dumneavoastră, sunt convins că o va face și mă rog în același timp să vă dea Dumnezeu putere în aceste momente grele pe care eu vi le-am cauzat.

Știu că nu am cum să vă cer acum să mă iertați, nici nu mă aștept la asta acum, doar atât sper ca în viitor să nu mă mai percepeți ca pe un criminal, ci ca pe un om care v-a greșit enorm și care va trăi toată viața cu această grea apăsare. Am greșit, am greșit și nu știu ce pot să mai fac. Îmi trec multe gânduri și oricât de mult aș scrie, tot aici revin, regret enorm cele întâmplate și aș da orice să pot să mă întorc și să îndrept ce am făcut. Mă opresc aici, pentru că indiferent cât și ce aș mai spune nu va îndrepta ce am făcut. Aș dori, dacă se poate, să vă trimit un ajutor pentru înmormântare. Orice pot să ofer, o voi face. Sincere regrete.”

Tatăl Raisei a comentat scrisoarea polițistului. „Am citit-o. Nu are cu ce să ne ajute el pe noi. Cu ce aș vrea să mă ajute nu poate, din păcate. Ce să zic... De iertat, nu știu dacă pot să spun că l-am iertat, să-l ierte Dumnezeu. (...) Am mai spus-o și o să spun de câte ori am ocazia. Totuși, va purta, după ce i se termină concediul, haina de milițian. Nu merită așa ceva! (...) Nu trebuie să poarte haina statului. Nu e competent pentru așa ceva, fără să se supere pe mine!” Declarațiile au fost făcute la Antena 3, în cadrul emisiunii lui Adrian Ursu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel