Mario de Mezzo (PNL) a făcut o previziune despre Laura Codruța Kovesi și Diana Șoșoacă, în contextul alegerilor prezidențiale care vor avea loc în 2024.
”Fac o previziune sociologică despre doamna Kovesi. Dacă Diana Șoșoacă va candida independent, va lua mai multe voturi decât doamna Kovesi, indiferent de ce partide o vor susține. Dacă doamna Șoșoacă va candida, vom vedea la sfârșitul primului tur dacă Mario de Mezzo a avut dreptate”, a spus Mario de Mezzo, în studioul România TV.
Liberalul Mario de Mezzo, director adjunct al ORDA, a tras un semnal de alarmă despre consumul de carte din România.
Mario de Mezzo a vorbit, în exclusivitate la DC News, despre consumul de carte din România:
„Opera scrisă este cea mai năpăstuită în România, Dincolo de faptul că noi avem cea mai mică cifră de afaceri pe carte din Europa, undeva în jur de 100 de milioane de euro. Ca să facem o comparație, să vedem unde suntem noi față de alte țări din UE, Ungaria, care are o populație la jumătate față de noi, are o cifră de afaceri de 300-400 milioane de euro pe an.
România citește de 3-4 ori mai puțin decât Ungaria. Noi citim, în medie, o carte pe cap de locuitor pe an. Ungurii citesc 4 cărți pe cap de locuitor pe an. Nemții au jumătate din cifra de afaceri a Europei, 10 miliarde pe an. Noi suntem la 100 de milioane, nemții sunt la 10 miliarde. Ei bine, există o legătură directă între nivelul de trai, nivelul economic al unei țări, și cât de mult citește. Cărțile sunt mai scumpe în Germania decât în România, dar nici în biblioteci nu mai intră nimeni. Românii nu mai citesc, iar cărțile sunt foarte greu de folosit. La televizor, cine citește cărți? Cine citește din Patapievici la televizor? Nimeni! Eu am scris o carte, dar tu, că o folosești la televizor, plătești pentru că ai folosit-o.“, a spus, la DC News, Mario de Mezzo. Vezi video și articolul aici!
Mario de Mezzo, vicepreședinte PNL Sector 5, a fost prezent la interviurile DC News, unde a vorbit despre eficientizarea traficului în Sectorul 5.
Invitat la DC News, Mario de Mezzo, vicepreședinte PNL Sector 5, a expus o soluție pentru eficientizarea traficului:
„Eu cred că trebuie să construim pasaje, dar nu construim pasaje care se termină și se gâtuie în două benzi sau într-o bandă. Pasajul Basarab, de exemplu, se termină în Nicolae Titulescu și se face coadă. Trebuie gândită o succesiune de pasaje, dar asta nu poți face singur, ca administrație locală, ci trebuie să facem în parteneriat. E vorba de o succesiune de pasaje, care ar trebui construite în Sectorul 5 și care ar ușura traficul cu 35-40%.
Primul pasaj ar trebui să fie la Șoseaua Alexandriei cu Buzoieni. Șoseaua Alexandriei este locul prin care intră în București foarte mulți oameni din comunitățile limitrofe, se aglomerează infernal, iar dacă faci acolo primul pasaj, ai ușurat traficul.
Al doilea pasaj trebuie făcut la Calea Rahovei cu Strada Mihail Sebastian, pentru că degeaba am făcut un pasaj într-un loc dacă lucrurile se blochează în altul. Cel de-al treilea pasaj ar trebui făcut la Calea Rahovei cu strada Progresul.
Ai făcut trei pasaje succesive, abia atunci poți să spui că ai eficientizat traficul și l-ai ușurat, dar asta nu poți să faci singur, ca primar. Ca primar ai niște pârghii și niște instrumente cu care poți pune presiune. Ai consilierii generali care te sprijină în relația cu primăria, ai parlamentarii care te sprijină în relația cu Guvernul și ai cei 300.000 de oameni în spate alături de care poți să te duci la ministrul Transporturilor și să spui: Ajută-mă!“, a spus Mario de Mezzo. Vezi video și articolul aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu