Mariott SUSPENDĂ donațiile către congresmenii care au votat ÎMPOTRIVA lui Biden

Marriott International Inc, cea mai mare companie hotelieră din lume, și Asociația Blue Cross Blue Shield vor suspenda donațiile către congresmenii care au votat împotriva certificării alegerilor pentru Joe Biden.

Marriott International Inc, cea mai mare companie hotelieră din lume, dar și Asociația Blue Cross Blue Shield (BCBSA) au spus că vor suspenda donațiile către congresmenii americani care au votat săptămâna trecută împotriva certificării victoriei președintelui ales Joe Biden.

"Am luat în considerare evenimentele distructive de la Capitoliu, menite să submineze alegerile legitime și corecte și vom întrerupe acordarea de sprijin din partea Comitetului nostru de acțiune politică celor care au votat împotriva certificării alegerilor", a declarat purtătorul de cuvânt al Marriott, Connie Kim. 

BCBSA, federația a 36 de companii independente care asigură asistență medicală pentru unul din trei americani, a spus că „în lumina asaltului violent și șocant asupra Capitolului Statelor Unite și a voturilor unor membri ai Congresului, menit să inverseze rezultatele din noiembrie ale alegerilor, BCSBA va suspenda contribuțiile către acei parlamentari care au votat pentru a submina democrația noastră”, informează Reuters.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel