Ministrul Culturii și Identității Naționale, Ionuț Vulpescu spune că măsura extinderii de mărire a salariilor la toate categoriile de artiști reprezintă o mare victorie.
Executivul a decis, în şedinţa de vineri, majorarea cu 50%, începând de la 1 februarie, a salariilor personalului care ocupă funcţii de specialitate artistică, dar şi tehnică în cadrul instituţiilor publice de spectacole sau concerte, aflate atât în subordinea administraţiei centrale, cât şi locale, anunţă ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Ionuţ Vulpescu.
"De la actori, balerini, muzicieni din filarmonici, dirijori, artişti de circ şi până la machiori, peruchieri, iluminişti, garderobieri, operatori - şi mulţi alţii, practic toate funcţiile de execuţie din instituţiile de spectacole sau concerte - toţi cei care ocupă astfel de funcţii vor beneficia de această majorare salarială", a scris Vulpescu pe pagina sa de Facebook.
În opinia ministrului Culturii, această decizie reprezintă "o mare victorie" prin faptul că s-a "reuşit ca această măsură să fie extinsă către toate categoriile de artişti, inclusiv personalul tehnic".
"Era nedrept şi discriminatoriu ca anumite categorii de salariaţi din domeniu să fie excluse de la această mărire. Este o primă dovadă a faptului că, în mandatul acestui guvern, cultura se află în centrul actului de guvernare", conchide Ionuţ Vulpescu, citat de Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News