"Primeam aceeași mâncare. În zilele rele, iarbă". Marius Balo, mărturisiri din calvarul trăit în închisoarea din China: "Trebuia să folosim gaura pentru nevoi. Erai forțat să-i privești"

Marius Balo, profesor la Renmin University Beijing şi expert străin în cadrul Grupului de Tehnologie şi Educaţie XinDongFang (New Oriental) Beijing, s-a stabilit în China în anul 2010, iar pe 28 martie 2014 a fost arestat, susţin avocaţii săi, pentru o presupusă fraudă contractuală, fiind acuzat că a primit 80 de dolari de la cetăţeni chinezi, fără să ştie că suma provenea din comiterea de infracţiuni. El a fost condamnat pe 24 martie 2016 la opt ani de închisoare, afirmă avocaţii, pe baza mărturiei unei persoane pe care nu o văzuse niciodată şi, ulterior, încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Shanghai.

"Primeam aceeași mâncare. În zilele rele, iarbă"

"Primeam aceeași mâncare. Dimineața – o bucată de orez, atât. La amiază și la cină, primeam o bucată de orez și niște legume. Multe din aceste legume aveau un gust așa de neplăcut încât preferai să nu le mănânci. Erau zile când primeam mâncare bună. Primeam conopidă. O dată pe săptămână primeam cartofi. Fasole, câteodată. Acestea erau zilele bune.

În zilele rele, primeam iarbă. Era ca și cum ar fi cosit-o cineva în curte și ți-ar fi adus-o acolo. Foarte greu puteai s-o mănânci. Avea un gust… nici nu mă puteam apropia de ea. Dar m-am obișnuit imediat să postesc. După o lună de zile, am început să postesc și mâncam o singură dată pe zi - seara. La ora 18, spuneam niște rugăciuni și mâncam. Și, atunci, puneam împreună prânzul și cina și se alegea, totuși, ceva pentru o masă", a povestit Marius Balo, în podcastul "Altceva".

"Erai forțat să-i privești cum fac acest lucru în fiecare dimineață"

"Vreau să descriu câteva lucruri care se întâmplau acolo... Era o clădire chiar în centrul orașului, unde eram ținuți. N-am ieșit niciodată din această clădire, doar în  momentul în care am fost dus la judecător. N-am văzut soarele niciodată, nu puteam să scriu, să contactez pe absolut nimeni. Erai complet scos din această lume și acest fapt, că tu nu știai ce se va întâmpla cu tine, crea o presiune fantastică. Aveam un televizor din acela vechi, din anii ‘80. În fiecare dimineață, se pornea și începea un program de propagandă.

În timpul acestui program, noi trebuia să folosim gaura pentru nevoi. Nu puteai s-o folosești când doreai tu. Doar când îți spuneau ei. Dimineața, la ora 8, începea acest program de folosire a găurii pentru nevoi. Fiecare, în ordinea seniorității, mergea și-și făcea nevoile. În fața ta. Asta era cruzimea maximă. Primeam niște plute, din acelea pe care copilașii le folosesc ca să învețe să înoate, pe care trebuia să ne așezăm. Și ne așezam pe trei rânduri - 12 persoane - și trebuia să privim înspre televizor la acest program de propagandă. În același timp, lumea trebuia să meargă să folosească gaura pentru nevoi. Gaura era chiar sub televizor și, atunci, tu erai forțat, practic, să-i privești pe acești oameni cum fac acest lucru în fiecare dimineață. Asta era cafeaua ta. În acest mod îți începeai ziua", a mai povestit Marius Balo.

"Aduceau copilaşi de doar câţiva anişori şi îi închideau acolo"

"Erau patru etaje - eu eram ţinut la etajul 3. La etajul 2, erau cei care au fuseseră deja condamnaţi şi aşteptau rezultatul al apel. La etajul patru, erau femeile şi, la parter, erau copiii. Aduceau, uneori, copilaşi de doar câţiva anişori şi îi închideau acolo, în aceeaşi cuşcă în care fusesem închis şi eu, alături de părinţi. Pentru a-i determina pe părinţi să mărturisească ceea ce voiau ei, le aduceam soţiile, copiii, părinţii şi îi închideau acolo. Li se comunica foarte clar: "În moemntul în care semnezi declaraţia, în acel momnet copiii tăi vor pleca acasă", a mai povestit acesta.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News