Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, luni, despre creşterea pensiilor că se bucură că preşedintele Klaus Iohannis a început să gândească social-democrat.
„Eu personal mă bucur că domnul preşedinte a început să gândească social-democrat. Eu, personal, mă bucur că am văzut şi alţi membri din PNL că au început să gândească social-democrat”, a spus ministrul Muncii, Marius Budăi.
„Eu mă bucur că amprenta PSD la guvernare este una puternică şi că discutăm cu toţii despre majorarea pensiilor. Este un lucru bun”, a subliniat ministrul Marius Budăi.
Despre procentul cu care ar putea creşte pensiile, Marius Budăi a spus că PSD a venit cu o propunere argumentată. „Am venit cu cifrele pe masa coaliţiei, cu o creştere de cel puţin 10%, ceea ce este peste 10% nu este decât în interesul cetăţenilor, dar nu vreau şi o să refuz să particip la o licitaţie de procente pe seama seniorilor României”, a declarat Marius Budăi, ministrul Muncii.
Vasile Dîncu și-a dat demisia din funcția de ministru al Apărării Naționale, mulțumindu-i premierului Nicolae Ciucă și acuzând divergențele cu președintele Klaus Iohannis.
Imediat, în spațiul public au apărut reacții, dar și scenarii.
”Subsemnatul Vasile DÎNCU, membru al Guvernului României, deținător al portofoliului apărării, vă rog să luați act de demisia mea din această funcție. Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei” scrie în demisia lui Vasile Dîncu de la Ministerul Apărării Naționale.
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a fost primul care a reacționat, precizând, printre altele: ”Am avut deja o discuție cu premierul Ciucă și i-am solicitat să preia interimatul la MAPN, pentru că România are obligația să asigure stabilitate pe flancul estic al NATO”.
Guvernul a anunțat: ”Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a luat act de demisia d-lui Vasile Dîncu din funcția de ministru al Apărării. Vom reveni cu detalii privind asigurarea interimatului”.
Ulterior, în fața presei, președintele social-democraților nu a exclus, întrebat fiind, posibilitatea ca Partidul Social Democrat să renunţe la funcţia de ministru al Apărării Naţionale în favoarea PNL: ”Este posibil orice în politică. (...) Haideţi să nu intrăm într-o zonă de supoziţii. Eu am spus că este posibil orice, se poate negocia. Întotdeauna când există o coaliţie avem şi astfel de dialoguri”. Pe de altă parte, Marcel Ciolacu nu a vrut să discute despre eventuale nume din PSD care ar putea să preia portofoliul de la Apărare, dar a spus că din profilul candidaţilor ar trebui să existe condiţia ca aceştia să fi făcut armata. ”Câţiva ani mai avem de unde alege dintre cei care au făcut armata”, a spus el, conform sursei citate.
Însă, informațiile DCNews din PNL sunt că liberalii au cerut cât mai repede o nominalizare a PSD pentru noul ministru al Apărării. Astfel, se pare că n-ar fi nimic de negociat legat de acest subiect în coaliția de guvernare. Sursele liberale exclud varianta unor rocade în Guvern. Continuarea materialului, AICI!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu