Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a ieşit la atac împotriva Guvernului Orban, după ce Violeta Alexandru, actualul ministru al Muncii, a anunţat că există un pericol iminent la pensii.
Publicitate
"Nu ştiu câtă răbdare mai pot avea cu această doamnă. Din păcate, îmi pare rău că trebuie să o spun, habar nu are despre ce vorbeşte. În ultimul moment am tot sperat că va citi cu atenţie, am tras semnale de alarme, dar nu se poate. SUnt 4,9 milioane de pensionari, 7 milioane de salariaţi şi dna ministru ne spune că pensionarii vor depăşi salariaţii. Ea demonstrează neputinţa Guvernului de a crea soluţii. Atunci, ce să facem? Hai să creştem vârsta de pensionare, să creştem contribuţia la pilonul II. Este un guvern în care este vorba doar despre corporaţii, nu despre oameni. Dumnealor vor ca aceste contribuţii la pilonul II să fie obligatorii şi să mărească şi cuantumul. Acum, sumele sunt mari. E un întreg amatorism, o bâlbâială şi o văicăreală că nu sunt bani. Eu mereu am să îi spun guvernul 'n-am bani'", a declarat Marius Budăi la Antena 3.
"Cred că în condiţiile în care avem un pericol iminent, în sensul în care numărul persoanelor active descreşte simţitor, astfel încât se vede cu ochiul liber că acest trend va duce la situaţia în care numărul pensionarilor să fie mai mare decât numărul celor în activitate, şi pentru că sunt de părere că fiecare dintre noi trebuie să evalueze din timp care să fie responsabilitatea pe care fiecare trebuie să o avem pentru perioada în care vom ieşi la pensie şi în care vom avea nevoie de venituri pentru a doua parte a vieţii noastre, încurajez economiile populaţiei şi încurajez oamenii să gândească responsabil faţă de perioada de după activitatea în câmpul muncii.", a afirmat ministrul Muncii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu