Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat la finalul discuţiilor cu sindicaliştii din Educaţie că au început discuţiile despre grilele de salarizare.
"De remarcat că am avut o discuţie constructivă astăzi. S-a agreat că, începând de astăzi, discutăm tehnic, în profunzime, ceea ce au propus dumnealor vizavi de noile grile de salarizare, plecând de la principiile enunţate de dumnealor, de la acel salariu mediu brut pentru debutant şi discutând în continuare şi posibilităţi şi tot ceea ce înseamnă construcţia grilelor de salarizare. S-a introdus azi un element nou vizavi de acel articol 12 pe care vi l-au comunicat şi dumnealor. De aici, doamna ministru (al Educaţiei, Ligia Deca - n. r.) va pleca la Guvern, la domnul prim-ministru, şi va prezenta un material succint cu ceea ce noi am discutat aici, urmând ca indiferent de zi, de oră, să continuăm discuţiile cu sindicatele, astfel încât în termenul cel mai scurt să ajungem şi la finalizarea acelei zile. Noi am avut astăzi un mandat desprins pe două paliere. Unu: de a discuta ceea ce se întâmplă cu greva în continuare şi de a relansa, practic, şi de a scurta termenul iniţial propus de 15 iulie, când să discutăm aplecat, la nivel tehnic de grile. Am stabilit că începând de astăzi aceste discuţii au început", a spus Marius Budăi, după discuţia cu sindicaliştii din educaţie, citat de Agerpres.
"Întâlnirea nu era strict legată de acea majorare a veniturilor cu 25% pentru colegii noştri care lucrează în sistemul de învăţământ preuniversitar, ci de un act normativ, respectiv o ordonanţă de urgenţă, prin care să se stabilească faptul că la realizarea grilei de salarizare care va prinsă în proiectul viitoarei legi unitare de salarizare se va folosi ca reper salariul debutantului care trebuie să fie echivalentul salariului mediu brut pe economie. În situaţia în care cele două condiţii vor fi îndeplinite, atunci vom putea comunica şi noi colegilor în teritoriu, iar ei se vor putea pronunţa ca atare", a declarat luni preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", Marius Nistor, înaintea discuţiilor de la Ministerul Muncii.
"Eu vă dau răspunsul acesta: întrebaţi-i pe cei din Guvern, pentru că această grevă nu ar fi avut loc dacă din decembrie ar fi demarat nişte negocieri serioase, atâta vreme cât ei încă se joacă la taraba Guvernului, că fiţi mai flexibili, mai dăm noi, mai lăsaţi voi. Îmi pare rău, dar nu ne batem joc de salariaţii din educaţie, cu o astfel de procedură", a subliniat liderul sindical.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News