Conducerea clubului FC Argeş a anunţat, marţi, pe pagina oficială de Facebook, rezilierea pe cale amiabilă a contractului antrenorului Marius Croitoru.
"Mult succes, Marius Croitoru! Clubul nostru a ajuns la un acord pentru rezilierea contractului pe cale amiabilă cu antrenorul Marius Croitoru. Interimatul va fi asigurat de Dragoş Radu, Constantin Schumacher şi Paul Ciobanu", au anunţat reprezentanţii echipei argeşene.
Marius Croitoru a fost instalat în funcţia de antrenor al echipei de fotbal FC Argeş la 26 octombrie 2022, preluând conducerea băncii tehnice de la Andrei Prepeliţă.
În vârstă de 42 de ani, Croitoru a mai antrenat echipele FC U Craiova şi FC Botoşani.
Cu o etapă înaintea finalului sezonului regulat al Superligii, FC Argeş ocupă poziţia a 15-a în clasament, penultima, cu 27 de puncte, scrie Agerpres.
"Iar am pierdut, iar vin cu cuvinte că încercăm, facem, dregem. Dar fotbalul nu te iartă. Cred că sunt foarte multe greșeli personale pe care le-am făcut în campionatul ăsta și am luat multe goluri pe greșeli.
Este un moment greu, se simte lucrul ăsta și în vestiar, și în cadrul clubului. Dar sper ca echipa să scape de pe acest loc și să vină o victorie, să ne bucurăm și noi.
Am în cap foarte multe greșeli personale după care am luat goluri. Nu vreau să acuz un jucător anume, dar e greu ca echipa să mai revină, în situația în care este.
Mingea se ducea în aut, Tofan n-a gestionat cum trebuie faza, n-a știut că e singur. Ivan era la o distanță mare de el, putea să lase mingea să se ducă în aut. Dacă te duci cu mâna sus, este greu să te mai gândești că se mai poate întâmpla altceva.
Este o dorință foarte mare la Pitești, încercăm. Nu știu dacă pleacă Marius Croitoru, conducerea decide. El a încercat să le ridice moralul, pentru că avem un meci peste patru zile. Acum ne batem cu echipe care sunt ca noi, în play-out, la nivelul nostru.
Cred că în orice moment din cele 90 de minute trebuie să ai sacrificiu. Așa poți să scoți ceva la fiecare fază. Trebuie să înțeleagă cu toții acest lucru, pentru că trebuie să scoatem echipa de acolo", a spus Constantin Schumacher la finalul ultimei etape de campionat, conform Digisport.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu