EXCLUSIV  Marius Manole, dezvăluiri din emisiunea de la PRO TV. Cu ce a rămas actorul

Coprezentator al emisiunii matinale a Smart FM alături de Marius Tucă, Marius Manole va apărea în scurt timp pe micile ecrane la megashow-ul Pro TV, "Uite cine dansează". 

Marius Manole este unul dintre cei mai îndrăgiţi actori ai generaţiei din care face parte, iar asta, spune el, se datorează în mare parte muncii asidue pe care a depus-o ani de-a rândul. Iar "Uite cine dansează" este un proiect în care a intrat tocmai pentru că iubeşte să muncească şi-n plus, una dintre marile lui pasiuni este dansul.

- Care este programul dumneavoastră de zi cu zi?

- E plin de activităţi pe care iubesc să le fac. Dimineaţa, vin la matinalul Smart FM, alături de Marius Tucă. Şi cred că, la fel ca pe scenă de teatru, şi la radio este locul meu, văd cum audienţa ne cunoaşte, creşte, publicul este mai numeros de la o zi la alta, primim mesaje de suflet. Apoi am antrenamente la "Uite cine dansează", câteva ore zilnic, după care plec la teatru, am repetiţii , seara joc, iar după piese mai repet pentru zilele următoare. Dar vă rog să nu scrieți asta, că Marius Tucă nu ştie că rămân pe scenă uneori şi până la două noaptea şi-mi va spune că mă suprasolicit :)

- La un ritm de viaţă aşa intens, cum de ați acceptat oferta Pro TV?

- Este vorba de-un proiect care îmi place şi-n plus muncesc mult de când mă ştiu. Apoi, Smart Fm este liderul nişei radiourilor culturale şi am vrut să trăiesc și experienţa de a apărea pe scena televiziunii numărul 1 în România. Dansul este artă, domeniile în care activez au un numitor comun.

- Aveți experienţă în coregrafie, din câte ştim...

- După Facultatea de Teatru, am dat la Coregrafie, facultate în cadrul UNATC, şi am intrat primul. N-am făcut decât un an, dar m-a ajutat. La "Uite cine dansează" au fost necesare cam două săptămâni că să întru în ritm.

- Ne poţi spune cu cine v-ați împrietenit dintre concurenţii show-ului Pro TV?

- Îmi place mult Joseph Haddad. Este primul care vine la repetiţii şi se antrenează intens, este muncitor şi serios. Râd mult cu el. M-a întrebat într-o zi mai în glumă, mai în serios: "Cum o să ies eu cu faţă curată din povestea asta?" :)) Mă înțeleg perfect cu toți cei pe care i-am cunoscut până acum, nu ne antrenăm la aceleași ore.

[citeste si]

- Cu ce gânduri intrați pe platoul emisiunii?

- Cu gânduri frumoase :) Voi dansa cât pot eu de bine pentru domnişoara care îmi este pereche în emisiune, este o fată talentată, pasionată de coregrafie, ea merită să ajungă în finală, iar eu voi face tot posibilul să o ajut. Dar important în orice faci în viaţa asta este să rămâi cu prieteniile şi cu bucuria de a dansa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel