Marius Manole, autoironie după ce s-a zvonit că va fi ministrul Culturii

Foto: Facebook
Foto: Facebook

Actorul Marius Manole a făcut o glumă după ce s-a spus pe surse că va fi nominalizat la șefia Ministerului Culturii.

Actor din 2002 la Teatrul Național București, Marius Manole a fost nominalizat pe surse în funcția de ministru al Culturii. Totuși, zvonurile nu s-au materializat, iar acest post i-a fost predat Iuliei Popovici.

Manole a răspuns printr-o autoironie faptului că s-a vehiculat că va fi nominalizat. Acesta a postat pe Facebook un mesaj scurt și amuzant - „Mihaela, dragostea mea!” - pe modelul declarațiilor lui Mircea Geoană din noaptea alegerilor prezidențiale din 2009. Amintim că, la acea vreme, Mircea Geoană a fost dat câștigător imediat după încheierea scrutinului, însă situația s-a schimbat la 180 de grade până dimineață.

Actorul Marius Manole, criticat dur de Andrei Caramitru, pe fondul acelorași speculații

Andrei Caramitru a criticat dur o informație apărută în spațiul public, pe surse, potrivit căreia actorul Marius Manole ar fi urmat să fie propus la Ministerul Culturii în Guvernul Cioloș.

"Am văzut şi eu lista propusă a guvernului Cioloș, guvern care oricum nu va exista vreodată pentru ca nimeni din Parlament nu îl va vota. Însă - tata fiind plecat dintre noi de 40 de zile deja - o să comentez eu despre propunerea la Cultură - unul numit Marius Manole. Pentru că știu destul din interiorul zonei ăsteia ca să îmi dau cu părerea şi sunt prieten cu prea mulți actori, regizori, scenografi - ca să tac.

Acum, nu contest talentul lui MM, care ce e drept există oarecum, în nota ingenuu fragil, muză a unui director. E ceva extrem de specific, ok. Însă - calitatea umană a personajului este execrabilă, la fel ca şi calitatea intelectuală. Omul ăsta e ahtiat după putere şi - fiind cu puțină minte - compensează prin pură mișelie. A fost capabil, la TNB unde e șef de sindicat, să încerce să arunce totul în aer (împreuna cu alți 2 şi mai puțin talentați şi inteligenți ca el - unu Mihai Călin şi una pe care o cheamă Medeea Marinescu).

A urlat minciuni acolo ani de zile, a contestat orice fără să diferențieze între frustrările lui personale şi actul artistic şi reușita teatrului ca mare instituție. Omul calomniază şi zbiară, în stil ingenuu - ca să păstreze un pic calitatea de zână, un fel de Andreea Marin mai nervos şi care scuipă. Însă - neavând argumente - întotdeauna s-a făcut de râs în orice discuție şi nu a câștigat nimic. Toţi dar toţi marii actori din România îl considera un ticălos.

Eu doar spun. Mă rog, Dacian şi USR fac ce vor. Însă cu așa personaj - eu NU aş vota niciodată guvernul ăsta. Asta e. Ce să vă fac. Cădeți de la catastrofa Vlad Alexandrescu (care era la fel de ticălos, un nimeni arogant) la acest me-me. Păcat de câțiva oameni din lista asta a guvernului care sunt cât de cât ok. Cam jumătate. Restul sunt varză, dar meme e sub orice nivel. O rușine", a scris Andrei Caramitru pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel