Marius Marinescu, mărturisire cutremurătoare. "Avocata Paula Iacob, dată uitării?"

Astăzi ar fi petrecut împreună, într-o astmosferă de veselie și voie bună, alături de oameni importanți ai României, acasă la o celebră și îndrăgită avocată. Scaunele începuseră să se golească la masă de oameni care ne-au părăsit. Acum este gol scaunul ei. Mulți dintre cei care au fost nu mai sunt pentru ea nici cu flori. Marius Marinescu, bun prieten al avocatei Paula Iacob, se întreabă dacă a fost dată uitării. 

(w670)

"Anul trecut, în 20 februarie, o sărbătoream, cu bucurie, pe doamna avocat Paula Iacob. Împlinea 83 de ani de viață. Nici prin gând nu ne trecea că era ultima oară când ne reuneam pentru un așa eveniment fericit. Totuși, doamna avocat nu mai era la fel de veselă și optimistă cum o știam. Nu a mai cântat, nu a mai dansat, parcă presimțea ceva rău. Poate pentru că la masa sărbătoritei rămăseseră trei scaune goale. Pe locurile acelea, obișnuiau să stea alte trei mari personalități care plecaseră deja dintre noi: doamna Christine Valmy, regina cosmeticelor, tenorul Octavian Naghiu și baritonul Nicolae Herlea. Mi-aduc aminte cum doamna Iacob ne îndemna să ne distrăm, să trăim clipa, pentru că numai proștii, spunea dumneaei, nu știu să se bucure de viață. Din păcate, acum poate că pare că a uitat-o mai toată lumea. Mulți dintre prietenii de odinioară parcă au dispărut. Vestitul cabinet de avocatură și-a închis porțile, platourile de televiziune sunt mai sărace. Astăzi ar fi împlinit o vârstă frumoasă. De patru luni și jumătate, de când și-a găsit liniștea veșnică, spiritul doamnei avocaturii românești s-a reunit cu noi prieteni pe 'Aleea scriitorilor' din Cimitirul Bellu. Odihnește alături de idolii săi din timpul vieții, alături de: Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Nichita Stănescu, Eugen Barbu, Marin Preda, George Coșbuc, George Călinescu, Zaharia Stancu, Adrian Păunescu. Pe toți veșnicia îl va lega ca frații. Ultima dorință a doamnei Paula Iacob, din fericire, îndeplinită, a fost aceea de a-și revedea câinii, îngerii ei păzitori. Dumnezeu s-o odihnească în pace", a spus Marius Marinescu, pentru dcnews.ro. 

(w670)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel