Academia Română anunţă stingerea din viaţă duminică, la vârsta de 85 de ani, a academicianului Marius Sala, lingvist cu o prodigioasă carieră internaţională, vicepreşedinte al Academiei Române în perioada 2006-2014 şi director al Institutului de Lingvistică "Iorgu Iordan - Al. Rosetti" vreme de peste 20 de ani.
"Academia Română l-a ales membru corespondent în 1993, iar în 2001, membru titular. În 2006 şi-a susţinut discursul de recepţie cu tema 'Cei doi stâlpi ai înţelepciunii'. În perioada 26 aprilie 2006 - 24 aprilie 2014 a deţinut două mandate de vicepreşedinte al Academiei Române. Stingerea din viaţă a academicianului
Marius Sala, un model de hărnicie şi rigoare intelectuală, de devotament instituţional, de echilibru şi blândeţe, el însuşi "un stâlp al înţelepciunii", va fi resimţită cu mare tristeţe de comunitatea academică din ţară şi din străinătate. Membrii Academiei Române sunt îndureraţi şi aduc un respectuos omagiu la despărţirea de confratele lor", se arată într-un comunicat transmis de Academia Română.
Marius Sala s-a născut în 1932 la Vaşcău, judeţul Bihor. A urmat studiile liceale la Beiuş, iar pe cele universitare la Facultatea de Filologie din Universitatea din Bucureşti. A făcut stagii de specializare în Franţa, Suedia, Cuba, Columbia, Peru şi Venezuela. În 1967 a devenit doctor în filologie, iar în 1974 a primit titlul de doctor docent. Imediat după absolvirea facultăţii, la vârsta de 23 de ani, a devenit cercetător la Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan - Al. Rosetti" din Bucureşti, în cadrul căruia a activat peste 60 de ani şi al cărui director a fost din 1994 până în 2017.
Cercetările academicianului
Cercetările sale au vizat domeniile: lingvistică romanică, hispanistică, istoria limbii române, lingvistică generală, dialectologie română, onomastică. Este autorul unei impresionante opere ştiinţifice, de peste 300 de lucrări, studii, articole, cărţi de autor sau în colaborare, publicate în ţară şi în străinătate.
Marius Sala a fost redactor-şef al celor mai importante reviste de lingvistică editate de Academia Română ("Limba română", "Revue Roumaine de Linguistique" şi "Studii şi cercetări lingvistice") şi membru în comitetul de redacţie al revistei "Bulletin de la Societe Roumaine de Linguistique Romane" şi în consiliul de conducere al revistelor internaţionale "Iberoromanica" (Tubingen), "Anuario de Linguistica Hispanica" (Valladolid), "Lexis" (Peru).
A primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea mai multor universităţi româneşti, între care Universitatea de Vest din Timişoara (1999), Universitatea din Oradea (2000), Universitatea "Aurel Vlaicu" din Arad (2001), Universitatea din Craiova (2002), Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava (2005), "Dunărea de Jos" din Galaţi, "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia.
Preşedinţia României i-a acordat Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Comandor, în anul 2000, avansat în grad de Ofiţer în 2009. Tot în 2009 a primit Trofeul "Celebritatea anului pentru cercetare".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu