Marius Şumudică este noul antrenor al lui FC Braşov. Tehnicianul de 40 de ani a semnat un contract valabil pe două sezoane cu echipe de sub Tâmpa, urmând să conducă primul antrenament miercuri.
„Marius Şumudică este noul antrenor al echipei. Ne-am înţeles pentru un contract pe două sezoane. Sunt convins că Şumudică va face o treabă bună la FC Braşov”, a declarat Ioan Neculaie, preşedintele lui FC Braşov, informează Antena 3.
Noul antreor al braşovenilor a pregătit-o pe Astra Ploieşti, din etapa a 3-a până în etapa a 12-a, despărţindu-se de prahoveni după înfrângerea din Giuleşti, 2-3 cu Rapid. A fost singurul eşec al lui Şumudică în campionat pe banca Astrei, însă acesta a venit după eliminarea din Cupa României, provocată de Petrolul.
„Sunt bucuros că am semnat cu FC Braşov, o echipă cu tradiţie în fotbalul românesc. Vom face totul pentru a urca repede în clasament, pentru că, în situaţia în care suntem noi, orice punct contează. Principalul meu obiectiv este, ca prin jocul echipei, să readuc suporterii lângă echipă”, a spus Şumudică.
Daniel Isăilă a fost înlocuit pentru a doua oară în acest sezon de la FC Braşov, de data aceasta în urma eşecului de luni seara, 1-2 acasă cu CFR Cluj. Isăilă a condus echipa în primele două etape, apoi a fost secundul spaniolului Jose Murcia Gonzalez, pentru a redeveni principal din etapa a 6-a.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu