Marius Șumudică îi dă replica lui Gigi Becali și spune că nu va antrena FCSB. Anunțul a fost făcut la un post de televiziune.
Publicitate
George Becali, patronul echipei de fotbal FCSB, a anunțat miercuri seara că a ajuns la o înțelegere cu Marius Șumudică pentru a prelua postul de antrenor al echipei sale. În cursul zilei de joi, Marius Șumudică a declinat oferta, scrie Mediafax.
Miercuri seara, Becali a declarat s-a înțeles în proporție de 99,9% cu Marius Șumudică, cu care urma să parafeze contractul în cursul zilei de joi.
În replică, Marius Șumudică a spus joi, la Digi Sport, că în cele din urmă nu a acceptat oferta și nu s-a înțeles cu George Becali în privința mai multor aspecte și mai ales "sufletește" nu a putut să se implice.
"Sunt liniștit, am decis să nu fac acest pas. Sunt un antrenor liber în continuare și episodul FCSB pentru mine a luat sfârșit, deci nu există nicio variantă ca eu să antrenez această echipă. Am avut o discuție bărbătească în care ne-am spus ce aveam de spus și într-un final, din cauza unor neconcordanțe, legate și de staff și alte probleme, am decis să nu colaborăm și e cel mai bine atât pentru el, cât și pentru mine”, a declarat Marius Șumudică.
„Profesional, mi-aș fi dorit să lucrez și să fac performanță la un club care îți oferă condiții, dar sufletește n-am putut să fac pasul", a mai spus Marius Șumudică, la Digi Sport.
Suporterii echipei finanțate de Gheorghe Becali au anunțat că nu îl vor pe Marius Șumudică la FCSB, prin vocea liderului Peluzei Nord, Gheorghe Mustață. Fanii nu pot uita când Șumudică i-a înjurat, aflat pe banca rivalilor de la Rapid. Totuși, Mustață a anunțat o posibilă condiție ca să fie acceptat.
”Nimeni nu îl contestă pe Șumudică ca antrenor. Problema noastră nu este asta (...) Cum pot să mai accept eu când tu mă înjuri de familie, de copii? Să pupe steagul dacă vrea să uităm. Și să vedem ce face la meciul cu Rapid. Am avut o relație foarte bună cu Meme”, a spus Mustață.
Marius Șumudică este liber de contract din luna martie, când s-a despărțit de Rizespor. Acesta a avut o pauză de patru ani, ultima echipă pe care a pregătit-o în Liga 1 fiind Astra, unde a și câștigat campionatul, în anul 2016.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News