Mark Gitenstein, președinte Alianța. Cum se implică în continuare Gitenstein în relațiile România - SUA

Liderii comunității românești din America se vor reuni pe 2 octombrie, la Washington, DC, împreună cu diplomați români și foști ambasadori americani, pentru a lansa Alianța, o organizație axată pe fortificarea legăturilor strânse dintre cele două țări.

Alianța este construită sub forma unei reţele ce are rolul de a uni toate persoanele americane și organizațiile interesate în misiunea de a menține SUA și România în alianțe culturale, economice, politice și militare.

"Acum, mai mult decât oricând de la căderea Zidului Berlinului de acum 25 de ani, America trebuie să rămână aproape de națiunile din Europa de Est, cum ar fi România, ţară care ne împărtășeşte valorile democratice", a declarat Mark Gitenstein, Preşedinte al Alianţei și fost ambasador al SUA la București, din 2009 până în 2012.

"Mulţi americani, româno-americani ca mine şi alţii, înţeleg că acesta este momentul în care trebuie să ne unim prin valorile pe care le împărtășim cu toţii", a spus și Dan Dimancescu, Consul Onorific al României la Boston. "Alianţa este creată pentru a ne conferi tuturor o voce şi o prezenţă clară în capitala ţării noastre", a continuat acesta.

Invitați de marcă

La evenimentul de pe 2 octombrie vor participa:

- Iulian Buga, Ambasadorul României;
- Dan Dimancescu, Consul Onorific al României, Boston;
- Mark Gitenstein, fost ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, fondator Alianţa;
- Jim Rosapepe, fost ambasador al Statelor Unite ale Americii în România;
- Sheilah Kast, fost corespondent ABC News la Casa Albă şi Gala MC.

Vezi și: Meleșcanu, reacție acidă la pariul pierdut al lui Gitenstein

Printre invitaţii de onoare ai Galei din 2 octombrie se numără româno-americani şi americani cu funcţii de conducere, ce au contribuit la alianţa dintre Statele Unite şi România:

- Mike Carroll, Fondator şi Preşedinte al Romanian Children's Relief şi al fundaţiei partenere din România, Fundaţia Inocenti;

- Ileana Orlich, Şef de catedră al Facultăţii de Limbă germană, română şi slavă şi decan al programului de studii româneşti al Universităţii de stat din Arizona;

- Daniela Rus, Profesor de Inginerie Electrică şi Informatică şi director al Laboratorului de Inteligenţă Artificiala (CSAIL) la MIT.

Printre participanţi se mai numără şi Medical Association of America, Friends of Romania (voluntari ai Peace Corps ce au activat în România) şi Romanian Cultural Exchange, cu sediul în Chicago.

Despre Alianța

Alianţa este o alianță independentă a organizațiilor și profesioniștilor care lucrează pentru a consolida legăturile culturale și economice dintre România și Statele Unite ale Americii. Misiunea sa este aceea de a împuternici instituții și persoane fizice române și americane, prin educație, creare de rețele și facilitarea oportunităților de care beneficiază cetățenii din ambele ţări. Pentru a atinge acest scop, Alianţa va intensifica şi consolida imaginea României în Statele Unite, în special în rândul formatorilor de opinie cheie ai Statelor Unite.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel