Mark Stam, artist Global Records, lansează clipul piesei „Dependența mea” – o melodie care vorbește despre dragostea la prima vedere, aparențe și euforia generată de primii fluturi în stomac.
Filmările au avut loc în Odessa, Ucraina. „E un oraș frumos și vechi. Am avut această idee în care să prezentăm un <<el>> singur care face o retrospectivă a unei relații perfecte, dar imposibile. În unele momente era dificil de inventat această relație – de multe ori repetam aceeași scenă, pentru că eram prea distant", a spus Mark Stam.
Mark a avut parte și de episoade neașteptate: „La un moment dat, regizorul mi-a spus să intru puțin în apă. Filmau de departe și nu auzeam prea bine ce mi se spunea. Așa că am tot intrat până când am ajuns aproape de brâu. Oamenii din echipă tot strigau <stop!>, dar eu nu îi auzeam din cauza distanței. M-am lovit în niște valuri. Era frig, vântul bătea tare, iar eu aveam toate hainele ude. A trebuit să ne oprim.".
„Viața este un personaj în această piesă, o fată care face năzbâtii. Se revoltă, e impulsivă, își schimbă brusc stările. Noi suntem actorii. Mergem dupa fluctuațiile vieții, ca și când am fi ghidați de niște fire invizibile, cum sunt păpușile și păpușarii. Mergând pe străzile vieții, te izbești de anumiți oameni. Vrând-nevrând te atașezi, te îndrăgostești. Rămâi dependent de ei. Poate fi un test al vieții, ca să vadă cât de puternic ești", a povestit artistul.
Videoclipul a fost realizat de Spoiala Brothers: regie Arcadie Spoială, D.O.P. Dima Spoială. Versurile și muzica sunt compuse de Irina Cupko și Mark Stam, iar de producție s-au ocupat Alex Cotoi și Ștefan Axanii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu