Mark Zuckerberg, a opta oară în fața Senatului SUA. Șeful Meta, scuze în fața familiilor ale căror copii au fost afectați de rețelele sociale

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Mark Zuckerberg și șefii altor patru platforme de socializare și de mesagerie au fost audiați în Senatul SUA.

Mark Zuckerberg, directorul general al Meta, companie din care fac parte Facebook și Instagram, și-a prezentat scuze față de familiile care susțin că ai lor copii au fost afectați de rețelele sociale, în timpul unei audieri aprinse în Senatul american, scrie BBC.

Astfel, potrivit sursei, Zuckerberg s-a adresat acestora și a spus că ”nimeni nu ar trebui să treacă” prin ceea ce au pățit respectivii copii, precum și familiile acestora.

Zuckerberg, dar și șefii e la TikTok, Snap, X (fostul Twitter) și Discord au fost interogați mai multe ore de senatorii din ambele partide.

În plus, legiuitorii au vrut să știe ce fac șefii rețelelor de socializare pentru a-i proteja pe copii în mediul online.

De asemenea, audierea a fost o ocazie rară pentru senatorii americani de a-i interoga pe șefii din domeniul tehnologiei.

Dacă Mark Zuckerberg și directorul executiv al TikTok,  Shou Zi Chew, au acceptat de bunăvoie să depună mărturie, cei de la Snap, X și Discord, o platformă de mesagerie, au refuzat inițial, motiv pentru care au primit citații emise de guvern.

În sala în care au fost audiați cei cinci șefi din domeniul tehnologiei s-au aflat familii care au declarat că ai lor copii s-au automutilat ori s-au sinucis ca urmare a conținutului din social media.

În timp ce audierea s-a axat în principal pe protecția copiilor împotriva exploatării sexuale online, întrebările au variat foarte mult, senatorii profitând de faptul că cinci directori puternici se aflau acolo sub jurământ.

Copiii șefului de la TikTok nu folosesc această platformă

Directorul TikTok,  Shou Zi Chew, a fost întrebat dacă Byte Dance, compania chineză care deține platforma, a partajat datele utilizatorilor americani cu guvernul chinez, lucru pe care l-a negat.

Senatorul american Tom Cotton l-a întrebat pe Chew, care este din Singapore, dacă a făcut parte vreodată din Partidul Comunist Chinez.

”Domnule senator, sunt din Singapore. Nu”, a răspuns Chew, adăugând că nici nu a fost asociat sau afiliat cu acest partid. ”Nu, domnule senator. Din nou, sunt singaporez”.

El a adăugat că, în calitate de tată a trei copii mici, știa că problemele în discuție sunt ”îngrozitoare și coșmarul oricărui părinte”.

Totodată, a recunoscut că proprii săi copii nu au folosit TikTok din cauza regulilor din Singapore, care interzic crearea de conturi pentru cei sub 13 ani.

Zuckerberg, a opta oară în fața Congresului

Cel mai mult a fost analizat Zuckerberg, directorul executiv al Meta, care a depus mărturie în fața Congresului pentru a opta oară.

La un moment dat, senatorul republican Ted Cruz a întrebat: ”Domnule Zuckerberg, la ce naiba v-ați gândit?”, atunci când i-a arătat șefului tehnologic un mesaj de pe Instagram care îi avertizează pe utilizatori că ar putea fi pe cale să vadă materiale despre abuzuri sexuale asupra copiilor, dar îi întreabă dacă ar dori ”să vadă oricum rezultatele”.

Zuckerberg a declarat că ”știința de bază din spatele acestui lucru” este că ”de multe ori este util ca, în loc de a le bloca, să le direcționăm spre ceva care ar putea fi util”. De asemenea, a promis că ”va analiza personal această problemă”.

Într-un alt schimb de replici cu senatorul republican Josh Hawley, Zuckerberg a fost invitat să își prezinte scuze familiilor care stăteau în spatele său.

Acesta s-a ridicat în picioare, s-a întors spre public și a spus: ”Îmi pare rău pentru tot prin ce ați trecut cu toții, este groaznic. Nimeni nu ar trebui să treacă prin ceea ce au suferit familiile voastre”, a spus șeful Meta.

Citește și: Meta anunță posibilitatea deconectării conturilor între Instagram și Facebook în Uniunea Europeană

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel