Vicepremierul Marko Bela a declarat, sâmbătă, la Târgu Mureş, că există în continuare "divergenţe" între reprezentanţii UDMR şi alţi politicieni în ceea ce priveşte ideea autonomiei teritoriale, precizând că speră ca, până la sfârşitul lunii iunie, să fie adoptată Legea minorităţilor.
Întrebat despre obiectivul declarat al UDMR, privind autonomia pe toate nivelurile, Marko Bela a spus că în prezent majoritatea politicienilor români acceptă ideea autonomiei culturale, dar, în ceea ce priveşte autonomia teritorială, există în continuare "divergenţe", scrie Mediafax.
"Este o evoluţie importantă şi pozitivă, în acest moment, majoritatea politicienilor acceptă ideea autonomiei culturale - că trebuie să acordăm reprezentanţilor comunităţilor minoritare un drept de decizie privind propriile lor instituţii, privind inclusiv învăţământul în limba maternă. Bineînţeles, împreună cu autorităţile statului. Este o importantă schimbare faţă de ceea ce s-a spus şi s-a gândit acum 10-15 ani. (...) Şi în continuare avem divergenţe privind ideea autonomiei teritoriale şi anume dacă dincolo de o autonomie locală, valabilă pentru întreaga ţară şi pentru toate comunităţile locale, anumite comunităţi ar trebui să primească şi drepturi speciale. Noi afirmăm că da, alţii contestă şi avem o discuţie în acest sens", a spus Marko Bela, adăugând că el, personal, ar dori să remarce latura pozitivă a lucrurilor, şi anume cea de evoluţie.
Întrebat dacă în noul protocol semnat de UDMR cu PDL figurează vreo prevedere privind autonomia, vicepremierul a spus că nu, precizând că există însă un punct referitor la adoptarea proiectului de lege privind Statutul minorităţilor naţionale, promovat de UDMR.
"În noul protocol nu figurează un capitol privind autonomia, figurează Legea statutului minorităţilor care conţine un capitol privind dreptul de decizie a acestor comunităţi în legătură cu instituţiile culturale şi educaţionale, deci o formă de autonomie culturală, acceptabilă şi de către reprezentanţii majorităţii, fiindcă nu este vorba de un drept de decizie în exclusivitate, ci reprezentanţii comunităţilor, împreună cu autorităţile statului, ar decide într-o anumită problemă. La urma urmei nu este vorba de nicio noutate, noua Lege a învăţământului deja transferă dreptul de decizie către unităţile locale", a afirmat el.
Întrebat care ar fi şansele de adoptare a proiectului de lege privind Statutul minorităţilor naţionale, judecând după ce s-a întâmplat în urmă cu câteva zile în Parlament, Marko Bela a admis că s-ar putea să apară discuţii, menţionând însă că speră ca, până la sfârşitul lunii iunie, proiectul de lege să fie adoptat.
"Eu cred că vom avea discuţii în legătură cu Legea minorităţilor, ceea ce s-a întâmplat în Parlament este un semnal de alarmă pe de o parte, dar este şi o dovadă că prin dezbatere putem rezolva lucrurile. Acolo, în Parlament, într-adevăr au fost cam încinse spiritele, dar am ajuns la o concluzie raţională în legătură cu o anumită declaraţie propusă, care nu a fost adoptată. A învins totuşi raţiunea. Eu aş vrea ca în această sesiune, până la sfârşitul lunii iunie, să avem legea. Este posibil acest lucru, dar nu depinde numai de noi", a spus Marko Bela.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News