Regele Mohammed al VI-lea a promis luni o etapă nouă în reducerea 'disparităţilor (sociale) majore' din Maroc prin anunţarea unei remanieri guvernamentale la orizontul lunii octombrie, care să aducă forţe proaspete, transmite AFP.
Monarhul a comunicat aceste informaţii într-un discurs pronunţat la palatul său din Tetouan, situat în nordul Marocului, cu ocazia celebrării a 20 de ani de domnie, ce vor fi sărbătoriţi marţi prin tradiţionala 'Sărbătoare a tronului'.
Discursul a fost urmat de anunţarea a 4.764 de graţieri, din care o parte îi priveşte pe deţinuţii mişcării de protest Hirak, care a agitat regiunea Rif în perioada 2016-2017, conform unui comunicat oficial care nu a furnizat detalii suplimentare. Această mişcare, apărută după moartea tragică a unui prizonier care încerca să se opună confiscării mărfurilor sale în octombrie 2016, a dus la arestarea şi condamnarea a sute de persoane.
Edificarea unui 'Maroc în care inegalităţile semnificative să dispară (...) necesită noi competenţe în diferite posturi şi niveluri de responsabilitate (...) inclusiv la nivelul guvernului', a declarat suveranul marocan în discursul său. Monarhul în vârstă de 55 de ani, care în 1999 i-a urmat la tron tatălui său Hassan II, s-a felicitat pentru 'saltul calitativ' în materie de 'infrastructură' şi a lăudat 'consolidarea drepturilor şi libertăţilor' în societatea marocană, evaluare ce contrazice constatările asociaţiilor de protecţia a drepturilor omului, care indică un regres în domeniu. Aceste progrese nu au avut însă urmări suficiente, a precizat monarhul, menţionând mai ales 'serviciile sociale de bază'.
Pentru a infuza 'sânge proaspăt', Mohammed al VI-lea l-a însărcinat pe şeful executivului Saad-Eddine El Othmani să îi prezinte propuneri de 'reînnoire şi îmbogăţire a posturilor de responsabilitate, atât în cadrul guvernului cât şi în administraţie, la orizontul lunii octombrie', când parlamentarii îşi reiau activitatea. În mod tradiţional, în Maroc liniile ideologice ale partidelor politice contează mai mult sau mai puţin în formarea coaliţiilor. În pofida adoptării unei noi Constituţii în 2011, partidele din cadrul guvernului lucrează de facto sub tutela unui rege cu atribuţii foarte largi, care trasează orientările ţării şi păstrează controlul în toate sectoarele strategice. Actuala coaliţie grupează islamişti, fost comunişti şi tehnocraţi 'înnobilaţi' de Palat.
Mohammed al VI-lea a anunţat, de asemenea, crearea unei 'comisii speciale' care va schiţa 'unui nou model de dezvoltare' pentru 'reducerea inegalităţilor sociale şi a disparităţilor spaţiale'. Monarhul marocan a menţionat starea de lucruri dureroasă şi dificilă, făcând apel la 'îndrăzneală' în scopul identificării unor 'soluţii adaptate'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu