EXCLUSIV  Marte retrograd în Gemeni, careu cu Neptun în Pești, în 19 noiembrie. ”Nu știi încotro să te duci”. Previziunile momentului pentru Fecioară

foto ilustrativ pexels. Horoscop
foto ilustrativ pexels. Horoscop

Urmează o săptămână de foc din punct de vedere astrologic, cu multă tensiune. 

Publicitate

”Până și cei mai sceptici vor începe să creadă că este ceva cu astrologia asta. Mai ales în următoarele zile. Marte (acțiunea) retrograd (frustrare/amânare/reluare) în Gemeni (multiple posibilități, comunicare, drumuri) se pregătește de careul (tensiune) cu Neptun (dizolvare, haos, confuzie) în Pești (nelimitare) de pe 19 noiembrie. Coincidențe, sincronicități, întâmplări dubioase, bruiaj. Copleșitoare. Toate fără logică. Ba chiar v-aș recomanda să nu forțați niciun proces logic pentru că va fi greu, dacă nu imposibil. Risc crescut de (auto)dezamăgire. Zile bune pentru scris, pictat, sculptat, fotografie. În general, chestiunile artistice. Și pentru odihnă pe toate planurile” atenționează astrologul DCNews și Astrosens, Daniela Simulescu. ”Nu știi încotro să te duci, încotro să o iei și te vei tensiona, te vei frustra” avertizează astrologul în emisiunea despre horoscopul săptămânal. 

Pentru nativii Fecioară, astrologul DCNews și Astrosens, a spus, pentru săptămâna 14 - 20 noiembrie, că ”în prima parte a săptămânii, aveți cuvintele la voi, sunteți buni oratori și sunteți foarte deschiși, îi faceți pe ceilalți să vă înțeleagă, să vă urmeze și sunteți și buni ascultători”.

”Din a doua parte a săptămânii, vorbim despre tot ce înseamnă relația cu familia, Mercur, guvernatorul vostru, trecând în Săgetător. Gândiți-vă unde locuiți în momentul acesta, dacă vă simțiți bine, la perdele, la mobilă, la vopsea, la de cât timp nu ați mai făcut ceva. O să vă facă să vă simțiți bine, indiferent ce se întâmplă în viața voastră” a continuat astrologul pentru Fecioare. 

În continuare, Daniela Simulescu le-a mai spus nativilor Fecioară că ”Marte, în casa a zecea, e în careu cu Neptun, iar voi sunteți ca peștii din apă care se întâlnesc cu peștele mai în vârstă și acesta îi întreabă ”cum vi se pare apa?”, iar peștele mai mic spune ”care apă?”. S-ar putea să fie momente în care să fiți prăpăstioși și să intrați în panică. Deci, la serviciu, lucrurile sunt confuze, se fac schimbări”. 

Vezi mai mult în video:

Youtube video image

Ce urmează

16 NOIEMBRIE: VENUS INTRĂ ÎN SĂGETĂTOR

După câteva săptămâni în care a parcurs tenebrele Scorpionului, iată că vine vremea în care Venus să zboare. În astrologie, Venus ține de plăcere, feminitate, iubire, bani, sentimente, valori și relații. Iar semnul Săgetătorului este unul filosof, credincios, intelectual, exuberant, aventuros, corect și optimist. Vom iubi optimismul. De asta și avem nevoie în această perioadă tulbure. Să credem cu tărie că totul va fi bine. Fără a avea neapărat dovezi. Pur și simplu să privim cu încredere viitorul apropiat.

17 NOIEMBRIE: MERCUR INTRĂ ÎN SĂGETĂTOR

Vom observa o schimbare serioasă în modul nostru de a comunica. Procesele mentale se vor transforma. Mintea va fi mai activă. Cuvintele vor fi mai pompoase. În discursul nostru, se vor strecura: optimismul exagerat, curiozitatea intruzivă, ideile mărețe, o viziune îndrăzneață, subiecte filosofice. Vom vorbi câte-n lună și în stele despre adevăr.

Tranzitul lui Mercur în Săgetător ne va provoca să devenim mai înțelepți, să purtăm adevărate dezbateri despre libertate și drepturi egale. Citește continuarea pe astrosens.ro. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel