Marți vor începe concursurile pentru directorii unităților de învățământ

Facebook - Sorin Cîmpeanu
Facebook - Sorin Cîmpeanu

Sorin Cîmpeanu, Ministrul Educației, a anunțat că vor fi deschise marți concursurile de ocupare a posturilor de directori ale unităților de învățământ.

Alegeri prezidentiale 2024

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că marţi vor fi demarate concursurile pentru ocuparea posturilor de directori ale unităţilor de învăţământ preuniversitar, după ce a fost aprobată de Guvern o Ordonanţă de urgenţă, scrie Agerpres. 

"Ordonanţa de urgenţă adoptată prin care se instituie măsuri aplicabile în anul universitar 2021-2022 . Au fost modificate prevederile Legii 55 şi ordonanţei de Urgenţă 141, astfel încât vor putea fi organizate concursuri pentru ocuparea posturilor didactice, didactice auxiliare şi nedidactice, precum şi posturile de conducere din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar. În acest fel, concursurile vor putea fi demarate pentru ocuparea posturilor de directori în toate şcolile din România, aşa cum ne-am asumat începând cu data de 14 septembrie, marţi 14 septembrie. Luni, 13 septembrie, începe şcoala. Vor fi festivităţi de deschidere a anului şcolar, marţi vor fi demarate concursurile pentru ocuparea posturilor de directori", a spus ministrul, vineri, la Palatul Victoria.

Cursurile universităților, sub orice formă, vor fi recunoscute


El a afirmat că Ordonanţa adoptată mai prevede că, în situaţia în care universităţile vor fi obligate să apeleze la predare online parţial sau total din cauza evoluţiei epidemiologice, aceste ore se vor recunoaşte indiferent de forma de organizare a studiilor pe parcursul anului universitar 2021-2022.

"În absenţa acestei reglementări nu mai exista posibilitatea ca universităţile să facă vreo oră în regim online", a mai spus ministrul.

Totodată, Cîmpeanu a declarat că se va prelungi mandatul conducerii ARACIS până cel mai târziu la 31 decembrie 2021 pentru finalizarea procesului de evaluare a tuturor domeniilor de doctorat din toate şcolile doctorale.

"Pentru a putea fi finalizată fără semne de întrebare, fără a periclita procesul de evaluare a tuturor şcolilor doctorale, a tuturor domeniilor de doctorat, se prelungeşte mandatul membrilor conducerii ARACIS până cel mai târziu la 31 decembrie 2021 pentru finalizarea procesului de evaluare a tuturor domeniilor de doctorat din toate şcolile doctorale. Acesta a fost primul proiect de ordonanţă de urgenţă adoptat astăzi", a mai arătat ministrul Educaţiei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel