Arhivele Naţionale din SUA ar putea face publică mărturia fostului preşedinte Richard Nixon, după patru decenii de la scandalul Watergate, în urma căruia a fost determinat să demisioneze, anunţă BBC News.
Autor: Alexandra Dumitru
Mărturia depusă în iunie 1975 ar putea fi declasificată printr-un ordin judecătoresc la cererea istoricului Stanley Kutler, profesor la Universitatea din Wisconsin, care a publicat mai multe cărţi despre fostul preşedinte. Cele 19 minute de discuţii dintre Richard Nixon şi consilierul prezidenţial H. R. Haldeman au fost şterse iar în timpul procesului Nixon a făcut apel la ”privilegiul executivului” şi nu a dezvăluit niciun detaliu cu privire la acel gol din înregistrări. ”Nixon ştia că atunci când depui mărturie în faţa unui Mare Juriu te expui la sperjur, aşa că pariez că a spus adevărul”, şi-a exprimat speranţele istoricul.
Scandalul a început cu arestarea, în iunie 1972 a cinci bărbaţi care au pătruns în birourile Congresului Naţional Democrat din complexul Watergate din Washington DC. Investigaţiile au arătat că spărgătorii au fost plătiţi din fondurile prezidenţiale în timpul campaniei electorale. Pe lângă eşecul prezidenţial, mai mulţi anagajaţi ai Casei Albe au fost condamnaţi, printre care Herbert Kalmbach, avocatul lui Nixon care a a pledat vinovat pentru acuzaţiie de activităţi ilegale în timpul campaniei electorale şi ”cei 7 Watergate”, foştii consilieri prezidenţiali.
Descoperiri esenţiale în cazul Watergate apar prin intermediul a doi jurnalişti de la Washington Post, Bob Woodward şi Carl Bernstein, care au obţinut detalii de la un martor secret cunoscut sub pseudonimul ”Deep Throat”. În 2005, după 33 de ani, informatorul se dovedeşte a fi Mark Felt, un oficial de rang înalt din FBI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu