Mărturia mamei femeii care a născut pe trotuar / „De ce strigați așa, doamnă, că ne-ați trezit?“ / „Ce nu a putut omul să facă, a intervenit Dumnezeu și a salvat-o El“

Foto: Antena 3 CNN
Foto: Antena 3 CNN

Mama femeii care a născut pe asfalt în fața spitalului din Urziceni a povestit filmul evenimentelor.

Mama femeii care a născut pe asfalt a povestit pentru Antena 3 CNN întreg filmul evenimentelor care au avut loc luni dimineața la spitalul din Urziceni, județul Ialomița.

„Dimineața la ora 05:20 am plecat de acasă cu copilul, că îi era rău. M-am dus la Urziceni la spital. Acolo am intrat pe poarta spitalului cu mașina personală și cu fata în mașină. Când am intrat pe holurile spitalului la urgență, nu era nimeni, iar toate porțile spitalului erau deschise, toate ușile erau deschise, însă nu erau cadre medicale acolo.

Am început să țip pe hol: Alo, alo! Cine este aici? Naște o femeie, un copil! Iese o doamnă - care dormea - dintr-o cameră și a început să spună: De ce strigați așa, doamnă, că ne-ați trezit? I-am zis: Doamnă, se naște un copil! Îi e rău la fată, se naște! Mi-a spus: Ce să vă fac eu vouă? Duceți-vă și sunați la ambulanță!

I-am zis: Doamnă, ne-am lăsat telefoanele acasă. Le-am lăsat că ne-am trezit din somn și am venit cu ea că i-a fost rău. Nu i-au luat tensiunea, pulsul, nici măcar nu s-au uitat la ea. Ne-au spus că au sunat la ambulanță și să așteptăm la poartă că o să vină ambulanța“, a mărturisit femeia.

CITEȘTE ȘI       -      Consilier AUR: Tragedia nu e că s-a născut un copil pe asfalt. S-au mai născut copii și prin căruțe

Mărturia mamei femeii care a născut pe trotuar

„Deci ei v-au scos afară din spital? Reprezentanții spitalului spun că, din contră, v-au zis să rămâneți în interior și spun că dumneavoastră ați lua-o pe fată și ați decis să ieșiți cu ea afară“, a întrebat un reporter.

„Nu e adevărat! Ne-au zis: Duceți-vă că vă așteaptă salvarea, o să vină salvarea la poartă!“, a mai spus femeia.

„Le-am spus că e surdo-mută și ne-au zis să ieșim că vin cei de la salvare și ne duc la Slobozia. A durat vreo 10 minute până a venit salvarea, timp în care fata a intrat în travaliu. Cei de pe ambulanță au sărit din mașină și au început să-și facă treaba. Dacă nu erau oamenii ăia, poate că copilul meu era mort acum. Copilul meu a născut pe trotuar. Puneți-vă în situația mea, să vă nască copilul pe trotuar!

Avocații o să-și facă treaba. Să fie mai multă disciplină la spitalul din Urziceni, pentru că este un municipiu cu 16.000 de locuitori. Poate să fi fost și discriminare pentru că suntem rromi. Oricine merge acolo se plânge că are probleme și nu este respectat. Să ia măsuri cei mari. Fetele sunt bine. Mulțumesc Lui Dumnezeu. Ce nu a putut omul să facă, a intervenit Dumnezeu și a salvat-o El“, și-a încheiat femeia mesajul.

CITEȘTE ȘI       -        CNCD s-a autosesizat în cazul femeii care a născut pe asfalt

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel