Mărturia procurorului martor la crima din Padina

Foto: Captură video Pro Tv
Foto: Captură video Pro Tv

Află în articol ce a declarat procurorul care a fost martor la crima de la hotelul din Padina.

În cazul crimei de la Padina, un polițist și un procuror ar fi fost martori în momentul în care Sorin Anghel ar fi fost ucis de fiii "vrăjitoarei Sidonia", la petrecerea cu vedete.  Antena 3 CNN a făcut publică declarația procurorului.

Declarația procurorului

 

"În jurul orelor 21:30, petrecerea s-a mutat în PUB-ul din lemn, amplasat în curtea hotelului. În jurul orelor 00:00, după ce achitasem nota de plată, am observat că muzica s-a oprit brusc, iar mai mulți bărbați se îmbrânceau, dintre care am putut remarca pe unul purtând un tricou alb cu semne distinctive pe spate, iar altul, cred, cu o geacă neagră de piele.  

În acel moment, i-am spus prietenului meu că o să ies afară pentru că nu doresc să mă expun și să filmeze el întreaga scenă pentru că am observat că lucrurile degenerau. Am ieșit circa un minut afară, iar ulterior am intrat înapoi pentru a vedea dacă s-a aplanat conflictul. În acel moment, am văzut că în zona barului se afla Emiliana B., care filma, dar și cei doi bărbați menționați anterior, observând că cel în tricou alb avea urme ce păreau de sânge pe tricou.

De asemenea, am mai observat un bărbat îmbrăcat cu tricou negru și un desen alb pe piept care arunca cu sticla în direcția unei persoane ce se afla în bar. Eu nu am văzut ca o persoană să poarte cuțit, dar am auzit persoanele prezente care țipau că bărbatul cu tricou alb are cuțit și că a dat cu cuțitul.

În acest context, m-am retras pe terasa hotelului și am văzut o învălmășeală în exteriorul PUB-ului, dar nu pot preciza cine pe cine lovea. Ulterior, i-am văzut pe cei doi bărbați la care am făcut referire cum s-au urcat într-o mașină de teren și au demarat în trombă", este declarația bărbatului.

Vezi mai multe detalii cu răsturnarea de situație în cazul crimei de la Padina, aici!

Ce s-a întâmplat la Padina

 

Amintim că tragedia s-a petrecut în luna ianuarie 2024, atunci când Sorin Anghel, un bărbat de 41 de ani, a murit după ce ar fi fost înjunghiat de șase ori. Totul s-a petrecut la o petrecere organizată la un hotel din zona montană Padina. Acolo se aflau și mai multe vedete, printre care Alex Velea, Antonia, Alina Eremia și Tinu Vidaicu, soțul Roxanei Ionescu.

În imaginile apărute ulterior în spațiul public s-a putut observa cum fraţii Marin s-au năpustit asupra bărbatului şi l-au lovit, chiar dacă acesta nu se putea ridica de la pământ. Scandalul ar fi început după ce frații Laurențiu Marin, Louis Justin Marin și George Armando Marin, ar fi jignit-o pe soția lui Sorin Anghel, cu motivul că femeia dansa pe masă.

Din păcate, bărbatul a murit, nu a mai putut fi salvat de medici. Chiar dacă, inițial, frații Fabian au fost plasați în arest, apoi ei au fost puși în arest la domiciliu. Procurorul general a sesizat Inspecția Judiciară cu privire la doi judecători de la Curtea de Apel Ploiești, după ce bărbații au fost eliberați din arestul preventiv.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel