Mărturia unei supraviețuitoare de la Ferma Dacilor: Un copil plângea pentru că avea frățiorul în clădirea afectată de incendiu

Foto: Freepik / stockgiu
Foto: Freepik / stockgiu

Unul dintre martorii de la locul incendiului relatează amănunțit ce se întâmpla cu turiștii în timp ce Ferma Dacilor ardea din temelii.

Nefericitul eveniment de la Tohani, acolo unde Ferma Dacilor a ars din temelii, a lăsat în urmă multe victime, iar unul dintre supraviețuitorii de la fața locului a vorbit pentru Realitatea Plus despre ce s-a petrecut la fața locului.

Mariana Pandele, venită cu un grup de prieteni de 10 persoane la Ferma Dacilor, din Tohani, avea să vadă cu proprii ochi proprietatea care ardea cu tot cu părinți și copii în interior. De asemenea, pe lângă turiști, în corpul central ar fi fost cazați și angajații pensiunii, deși nu există foarte multe informații cu privire la aceștia.

Pentru Mariana a vorbit unul dintre prieteni pentru a face rezervarea, astfel că ea nu știe cum s-a luat legătura cu proprietarii.

„Încălzirea se făcea prin calorifere. Aveau o centrală în exterior și erau calorifere. Căldura era chiar mare, prea puternică. Erau vreo 24 de grade sigur. În momentul în care a izbucnit incendiul era ora 06:20. Am auzit sirenele mașinilor de pompieri. Bineînțeles că atunci am auzit și la ușă o familie de prieteni care ne-au spus că pensiunea arde. Am deschis ușa și, într-adevăr, vedeam cum clădirea ardea și că focul era extins, un foc puternic cu fum negru. Incendiul se declanșase pe la 05:45. Primul instinct a fost să sunam la 112, dar erau deja acolo autoritățile. Mașina de pompieri trecuse pe lângă locul unde eram noi cazați. 

Familia prietenă a văzut o mămică care venise de la pavilionul central cu un copil de 4 ani pe care îl lăsase ca să salveze alt copil. Peste jumătate de oră venise cu un alt copil de 13-14 ani care plângea pentru că avea frățiorul în clădirea afectată de incendiu. Era șocat. După nu mai știu ce s-a întâmplat, era întuneric. 

Mai erau 3 băieți tineri, studenți cred. Erau în pantaloni scurți și au venit să mă întrebe dacă mă simțeam bine. Era furnicar acolo. Cei care erau cazați în corpul central erau salariații. Nu cunoșteam proprietarii sau alți turiști. Un prieten ne-a făcut rezervare pur și simplu. Am fost 10 persoane în grup.”, a spus Mariana Pandele, unul dintre supraviețuitorii incendiului de la Ferma Dacilor.

Întrebată dacă focul a fost pus intenționat, martora spune că nu tinde să creadă așa ceva, și nici ceilalți din pensiune nu afirmă această ipoteză.

Mai mult, sunt și alte persoane care au reclamat faptul că în cabane era mult prea cald, iar metoda prin care mai stăvilea din temperatura mare - spunea un turist cu mai multe luni în urmă - era printr-o unealtă specifică care oprea manual centrala.

Primele semne ale „defecțiunilor” de la Ferma Dacilor. Turiștii anunțau de acum un an problemele: Aveai nevoie de o sculă ca să oprești căldura
https://www.dcnews.ro/primele-semne-ale-defectiunilor-de-la-ferma-dacilor-turistii-anuntau-de-acum-un-an-problemele_943239.html

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel