Vezi în articol mărturia cutremurătoare a unui supraviețuitor de la tragedia din 2 Mai.
Unul dintre tinerii care a fost lovit cu mașina de către Vlad Pascu la 2 Mai și a supraviețuit în urma acestui accident, a vorbit pentru prima dată despre cele întâmplate, la opt luni de la tragedia în urma căreia doi adolescenți au murit.
"După opt luni de la tragedia de la 2 Mai nu cred că s-a făcut dreptate în vreun fel și pentru că procesul este în desfășurare. Poate la final se va face dreptate. Vreau să se știe și să audă cât mai multă lume! În primul rând, pe porțiunea Vama Veche - 2 Mai, doar pe o porțiune există un trotuar amenajat.
Noi pe acea parte amenajată am mers și la un moment dat s-a oprit în mijlocul câmpului așa că am mers cât mai aproape de câmp, astfel încât să nu stăm pe stradă. Asta justifică de ce am mers noi pe partea "greșită".
Ce a spus tatăl lui Vlad Pascu la Tribunal, mi se pare că a spus-o din disperare. Adică așa a sunat. Vă dați seama cum au fost sentimentele atunci, seara petreceam cu toții pentru o zi de naștere și dimineața ne plângeam prietenii.
Vă dați seama cum ne-am simțit cu toții. Iar faptul că Vlad Pascu este cercetat pentru ucidere de inculpă și nu pentru omor calificat este irelevant pentru mine pentru că nu va înlocui această sentință ceea ce a făcut", a spus unul dintre tinerii care a supraviețuit în urma tragediei din 2 Mai, la Antena 3 CNN.
Reamintim că, în luna august 2023, Vlad Pascu, a urcat la volanul mașinii sale deși era beat și drogat, provocând un accident tragic în localitatea 2 Mai. Acesta a intrat în plin într-un grup de opt pietoni. Doi tineri, o fată și un băiat, au murit pe loc. Cazul a stârnit revoltă în toată țara, asta pentru că șoferul a fugit atunci de la locul faptei, fiind prins abia câteva ore mai târziu, ulterior descoperindu-se o serie de nereguli și greșeli făcute de polițiști.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News