Vezi în articol mărturia vatmanului care l-a accidentat mortal pe soțul femeii peste care s-a aruncat benzină în Parlament, angajat SPP.
Săptămâna trecută, un accident deosebit de grav s-a petrecut în Capitală. Conducătorul unui autovehicul care se deplasa pe şoseaua Progresului dinspre Calea 13 Septembrie către Calea Rahovei ar fi efectuat virajul la stânga peste calea de rulare a tramvaiului, moment în care a intrat în coliziune cu un tramvai ce se deplasa în aceeaşi direcţie.
Salvatorii ajunși la fața locului au încercat să facă tot ce au putut pentru a-i salva viața șoferului, minute bune au încercat să-l scoată din mașină, însă când au reușit acest lucru au stabilit acesta decedase în urma accidentului. Ulterior s-a aflat că bărbatul decedat era un angajat SPP, soțul femeii peste care se aruncase benzină la Parlament.
Ulterior, Rezultatele probelor biologice efectuate de INML au arătat că vatmanul care a fost implicat în tragicul accident nu consumase substanțe interzise, în opoziție cu rezultatele aparatului DrugTest, prezentate în spațiul public de către Brigada de Poliție Rutieră.
Acum vatmanul a vorbit în fața presei despre cele întâmplate.
"Nu am mai dormit de când s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Până aseară când mi-au ieşit şi mie rezultatele şi am scăpat... am scăpat de stresul aceasta, pentru că, vă daţi seama, eram în stres pentru mine şi pentru familia mea. Mama, de când s-a întâmplat ce s-a întâmplat, plânge întruna, nu pot să o calmez. Sunt curat, nu sunt consumator. Ştiam că sunt curat, nu sunt consumator. Eu nu suport oamenii care consumă, nu suport drogurile, pentru că ştiu ce fac", a declarat Cătălin Purendea, vatman, pentru Observator.
Vatmanul în vârstă de 30 de ani spune că nici acum, la câteva zile după accident, nu poate scăpa de groaza şi neputinţa pe care le-a simțit în momentul accidentului.
"Nu am avut nicio şansă să îl evit. Domnul a făcut dreapta în faţa mea, brusc. Fără să dea semnal, fără să se asigure. Dreapta brusc, din scurt. N-am avut nici măcar o şansă de a-l putea evita. Am făcut tot posibilul, am pus toate frânele din dotare, am dat clopot", a povestit el.
Reamintim că un bărbat a provocat un incendiu, marți, 17 septembrie, în Palatul Parlamentului, într-un magazin aflat în zona de intrare a vizitatorilor de la Camera Deputaților. Aproximativ 300 de persoane au fost evacuate în urma incidentului de securitate, în timp ce bărbatul a reușit să fugă. Oamenii legii au reușit să-l identifice după câteva ore, el fiind apoi reținut. În magazinul din clădirea Parlamentului unde acesta a stropit cu benzină se afla și soția angajatului SPP decedat în urma accidentului de pe şoseaua Progresului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu